Raluca Turcan are o veste proastă pentru pensionari. Adio majorare cu 40%
- Ionel Sclavone
- 26 ianuarie 2021, 08:03
Ministrul Muncii, Raluca Turcan vine cu o veste proastă pentru pensionari și anunță că majorarea cu 40%, propusă de PSD, este o iluzie. Bugetul României nu-și poate permite să susțină un astfel de efort.
Raluca Turcan are o veste proastă pentru pensionari. Aceștia își pot lua adio de la o eventuală majorare cu 40%.
O astfel de creștere este o iluzie, susține ministrul Muncii, Raluca Turcan. Potrivit spuselor sale, economia României nu-și permite în nici o etapă a dezvoltării sale un efort bugetar de o asemenea anvergură. Pentru susținerea unei astfel de măsuri, spune ministurlm ar fi nevoie de 138 de miliarde de lei.
Raluca Turcan a declarat, într-o emisiune televizată că va propune ca subiectul majorării pensiilor cu 40% să fie scos din discuție. Raluca Turcan a mai spus că acesta a fost doar un subiect politic care nu a fost pregătit serios.
„Mai mult decât atât, în momentul în care s-a deschis subiectul acestei iluzorii majorări de 40%, era necesară o etapă de pregătire şi de recalculare a tuturor pensiilor. Astfel ca, pe o nouă formulă, să crească pensiile cu 40%. Această etapă a fost angajată prin lege în iunie 2019, când era PSD la guvernare. În trei luni de zile ar fi trebuit, printr-un singur ordin de ministru, să înceapă această evaluare a tuturor dosarelor de pensie”, a afirmat Raluca Turcan, la B1TV.
Raluca Turcan are o veste proastă pentru pensionari
În acest context, ministrul Muncii a anunțat că toate pensiile din România vor fi recalculate. Procesul se va face în baza unei legi noi a pensiilor. Etapa de recalculare va dura între un an și doi ani. Raluca Turcan a precizat că în zilele următoare va emite un ordin prin care vor fi evaluate toate dosarele de pensie. Astfel, în momentul în care va intra în vigoare viitoarea lege, să se poată recalcula toate pensiile.
„Procesul este laborios şi presupune mai multe etape. Una este etapa legislativă, în care trebuie să găsim o formulă care să aducă echitate în sistemul de pensii. În paralel, vorbim despre aproximativ 5.000.000 de dosare de pensii. Este vorba despre 4,9 milioane doare aflate în plată, iar 200.000 de dosare intră lunar în plată cu noile pensionări. Pentru asta ne trebuie aproximativ 1.000 de persoane angajate în Casele de Pensii pe perioadă determinată Este vorba despre specialiști care să lucreze în acest proces”, a spus Raluca Turcan.
Ministrul a mai precizat că, în plus vor trebui achiziționate echipamente și softuri speciale..