Prunele uscate, beneficii pentru organism. Pentru ce bolnavi sunt o binefacere
- Andra Puiu
- 21 august 2023, 06:54
Prunele uscate au o mulțime de beneficii pentru organism. Puțini știau că aceste fructe sunt recomandate pentru persoanele care au probleme cardiace. Cantitatea ideală pentru consumul zilnic.
Prunele uscate pot să îmbunătățească nivelul colesterolului dacă sunt consummate zilnic. Două noi studii prezentate la conferința emblematică a Societății Americane pentru Nutriție au arătat că prunele uscate pot reduce stresul oxidativ și inflamația.
„Concluzia aici este într-adevăr că prunele uscate pot susține sănătatea cardiovasculară. Dar suntem doar la vârful icebergului (...), așa că trebuie să săpăm un pic mai adânc în aceste rezultate și, eventual, să le reproducem”, a explicat Andrea N. Giancoli, dietetician autorizat și consilier nutrițional al California Prune Board.
Prunele uscate reduc riscurile bolilor de inimă
Un alt studiu, publicat în urmă cu doi ani, a arătat că persoanele care consumă între 50 și 100 de grame de prune uscate zilnic au șanse mai mici să se confrunte cu boli de inimă. Astfel, cantitatea ideală este de la cinci până la 10 prune uscate pe zi.
De asemenea, Shirin Hooshmand, profesor de exerciții fizice și științe nutriționale la Universitatea de Stat din San Diego, a explicat că reducerea colesterolului s-a datorat îmbunătățirii nivelurilor de antioxidanți. Este important de precizat că uscarea prunelor proaspete în aer cald îmbunătățește proprietățile nutriționale pe care le au. În plus, timpul de păstrare al fructelor va fi crescut.
O bogată sursă de vitamine și minerale
Prunele uscate sunt bogate în vitamine, calciu, fier şi seleniu. De asemenea, ele cresc imunitatea şi pot preveni apariţia mai multor afecţiuni, printre care şi a celor cardiace. Mai mult decât atât, aceste fructe sunt foarte sărăce în grăsimi. Fiecare prună conţine mai puţin de 0,2 grame de grăsime.
În plus, ele nu au grăsimi saturate, care pot creşte riscul atacului de cord. Un alt beneficiu important al prunelor uscate constă în faptul că sunt un remediu natural împotiva problemelor gastrointestinale. Aceste fructe sunt foarte bogate în fibre.
Un pumn conţine 12.4grame, adică aproape jumătate din necesarul zilnic de 30 de grame. De asmenea, aceste fructe ajută la eliminarea constipaţiei. Un studiu realizat în urmă cu 12 ani arată că prunele uscate sunt mai eficiente în tratarea constipaţiei decât tărâţele de psyllium, potrivit verywellhealth.com.