Prințul Andrew, presat să părăsească Royal Lodge după scandalul Epstein
- Raluca Dan
- 25 octombrie 2025, 11:26
Prințul Andrew / sursa foto: captură videoPrințul Andrew poartă discuții cu consilierii apropiați ai regelui Charles privind posibilitatea de a se muta din reședința Royal Lodge, după ce contractul său de închiriere, considerat simbolic, a fost intens analizat în ultima săptămână, potrivit The Guardian.
Prințul Andrew ar urma să mute din reședința Royal Lodge
Presiunea asupra familiei regale a crescut, întrucât prințului Andrew i se cere să părăsească reședința cu 30 de camere din Windsor Great Park, pe fondul speculațiilor legate de relația sa cu Jeffrey Epstein și al publicării postume a memoriilor Virginiei Giuffre, care l-a acuzat de agresiune sexuală.
Comisia pentru conturile publice a anunțat că a trimis scrisori către Administrația Domeniilor Coroanei și către Trezorerie, după ce s-a aflat că prințul Andrew a plătit 1 milion de lire sterline pentru contractul de leasing al proprietății în 2003 și a acceptat să acopere cheltuieli de renovare de 7,5 milioane de lire, însă de atunci achită doar o sumă simbolică pe an, dacă i se solicită.
Palatul Buckingham încearcă să îl convingă pe prințul Andrew să renunțe voluntar la reședință, întrucât nu poate fi evacuat din cauza contractului pe care îl are cu Crown Estate. Potrivit The Telegraph, discuțiile despre locuință au loc zilnic de la începutul săptămânii.
Regele Charles ar încerca de mai mult timp să își convingă fratele să se mute
Deși la început prințul Andrew a refuzat să plece, susținând că are dreptul să locuiască acolo până la expirarea contractului în 2078, negocierile continuă, iar sursele citate de The Guardian susțin că mutarea sa pare tot mai iminentă.
Regele Charles ar încerca, potrivit sursei menționate anterior, de mai mult timp să își convingă fratele să se mute din Royal Lodge. Dacă ar fi obligat să părăsească proprietatea, prințul Andrew ar avea dreptul la o despăgubire de 558.000 de lire sterline, conform contractului de leasing.

Regele Charles. Sursa foto: dreamstime.com
Regele i-ar fi retras sprijinul financiar anul trecut
Rămâne de văzut unde s-ar putea muta prințul Andrew și fosta sa soție, Sarah Ferguson, care locuiește tot la Royal Lodge. Sursele sale de venit sunt incerte, iar regele i-ar fi retras sprijinul financiar anul trecut. Familia regală încearcă să închidă subiectul legat de cazul Epstein, după ce Andrew a anunțat că va renunța voluntar la folosirea titlurilor și onorurilor, inclusiv a celui de Duce de York.
Anunțul a fost făcut după consultările avute cu regele Charles și prințul William, în contextul apariției unui email din 2011 în care Andrew îi scria lui Jeffrey Epstein „Suntem în asta împreună”, la trei luni după ce declarase că a întrerupt orice legătură cu acesta.
De asemenea, anunțul a fost făcut cu doar câteva zile înainte de apariția memoriilor Virginiei Giuffre, intitulate Nobody’s Girl. În carte, aceasta își reia acuzațiile potrivit cărora a fost obligată să întrețină relații sexuale de trei ori cu prințul Andrew.