Primul club de fițe închis pentru încălcarea restricțiilor. Mondenii Capitalei au rămas fără loc de petrecere

Primul club de fițe închis pentru încălcarea restricțiilor. Mondenii  Capitalei au rămas fără loc de petrecere

Un cunoscut club de fițe din București a fost închis, de Primăria Sectorului 2, pentru încălcarea restricțiilor sanitare impuse de autorități în perioada pandemiei.

Primul club de fițe închis pentru încălcarea restricțiilor anti COVID. Decizia de închidere a fost luată de Primăria Sectorului 2. Este vorba despre clubul Bamboo, cunoscut pentru petrecerile care aveau loc aici.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat, sâmbătă seară, că a fost suspendată activitatea Clubului Bamboo. El a făcut o postare pe Facebook, în care a arătat ce s-a petrecut.

„În seara asta la Bamboo: Poliția Română, Poliția Locală, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul de investigare a criminalității economice. Nu ne jucăm, legea e lege pentru toți. Sancțiuni aplicate: amendă și suspendarea activității”, a scris primarul Radu Mihaiu pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primul club de fițe închis pentru încălcarea restricțiilor

El a arătat ce s-a Poliția locală a descoperit, zilele trecute, că la Clubul Bamboo se organizează o petrecere neautorizată, în ciuda noilor restricții.

„Zilele trecute Poliția Locală a descoperit că la fostul club Bamboo se construiește un cort deși nu au autorizație. Nici nu aveau cum să aibă, spațiul respectiv e sit arheologic protejat și nu se poate construi pe el nimic. Au documentat cazul și au formulat o plângere penală, conform procedurilor. Totuși, povestea nu s-a terminat aici. Au continuat. Locuitorii din zonă ne-au transmis că se lucrează în continuare, ba mai mult, se făceau probe de sunet. Se pregăteau să organizeze petreceri de fițe în ciuda pandemiei”, a scris primarul Radu Mihaiu.

 

 

Potrivit spuselor sale, în cursul zilei de joi i s-a interzis accesul în incinta clubului. El a precizat că a revenit vineri, însoțit de poliție și a constatat că în curte a fost amenajat un cort cu mese, pentru un eveniment.

„Joi eram pe teren și fiind în zonă am zis să verific personal ce se întâmplă. Nu mi s-a permis accesul. Ieri dimineață am revenit, alături de Poliția Română și Poliția Locală. Și-au organizat un cort cu mese, lumini, inclusiv candelabre. Administratorii nu au fost de găsit. Nu putea nimeni de acolo să explice ce se întâmplă. Tăceau mâlc și dădeau din umeri”, a mai scris primarul.

Intuind că urmează o petrecere, reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control s-au aflat în zonă pregătiți să intervină.

„Azi (sâmbătă – n. red.) au dat drumul la petrecere, dar eram pregătiți. Toate instituțiile cu competențe pe zona de activitate din acest caz fuseseră alertate. S-a aplicat legea la virgulă. Și s-a suspendat activitatea. NU vor organiza petreceri ilegale acolo. NU vor funcționa fără autorizație. NU vor putea ocoli legea cum au fost obișnuiți până acum. Dacă vor să deschidă ceva, orice, acolo sau oriunde, trebuie să respecte procedurile în vigoare. Altfel nu se poate”, a scris Radu Mihaiu pe Facebook.

Avertismentul lui Lucian Bode

Zilele trecute, Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a declarat că va solicita Parlamentului să fie aprobat proiectul care permite suspendarea pentru două săptămâni a activității localurilor care sunt amendate de trei ori pentru încălcarea regulilor anti-COVID-19.

„O să solicit conducerii PNL să discute în coaliție foarte serios ca în această săptămână pe agenda Parlamentului să fie aprobat proiectul de lege care modifică OUG privind regimul sancțiunilor. Sancțiunile nu sunt suficiente din păcate. (…) Legea 55 să fie modificată astfel încât după una, două, trei sancțiuni, instituțiile statului să poată suspenda activitatea agentului economic care nu respectă regulile de protecție danitară. Dacă se repetă, se trece la nivelul următor și aplicăm sigiliul pe locație”, declara ministrul Lucian Bode.

La rândul său, prefectul municipiului București, Alin Stoica, a declarat că a fost identificat un act normativ care permite închiderea agenților economici care nu respectă restricțiile. Potrivit legii, a precizat prefectul, suspendarea activității agenților economici care încalcă legea se poate face pentru o perioadă de șase luni.

Sursa foto: Facebook Radu Mihaiu.