Posibile rămășițe umane, descoperite într-un cartier din Slobozia. Peste 120 de hectare, verificate
- Raluca Dan
- 31 ianuarie 2026, 21:01
Poliția Română. Sursa foto: dreamstime.comPolițiștii din Ialomița au intervenit, sâmbătă dimineață, după ce au fost alertați printr-un apel la 112 cu privire la descoperirea unor rămășițe care ar putea fi umane, în municipiul Slobozia, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița.
O persoană a observat rămășițele lângă o locuință din Slobozia
Potrivit sursei menționate anterior, sesizarea a fost făcută în jurul orei 09:00 de o persoană care, în timp ce își plimba animalul de companie, a observat rămășițele lângă o locuință din cartierul Tineretului.
„Astăzi, 31 ianuarie (n.r. – sâmbătă), în jurul orelor 09:00 am fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o persoană cu privire la faptul că în timp ce își plimba câinele de companie a observat rămășițe, posibil umane, lângă o locuință din municipiul Slobozia, în cartierul Tineretului”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița.
Astfel, la faţa locului a fost trimisă o echipă operativă complexă pentru efectuarea cercetărilor şi stabilirea situaţiei de fapt.
Autoritățile au verificat o suprafață de 122 de hectare
Autoritățile au declanșat căutări ample în perimetrul din jurul locului indicat. La operațiuni au participat aproximativ 40 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, alături de două echipe canine. Una dintre echipele canine a fost specializată în prelucrarea urmei de miros, iar cealaltă în detectarea cadavrelor.

Câine. Sursa foto: Freepik
În total, a fost verificată o suprafață de 122 de hectare. Potrivit IPJ Ialomița, în urma acestor activități nu au fost identificate elemente suplimentare care să conducă la clarificarea situației.
O dronă a fost folosită pentru sprijinirea operațiunilor de căutare
Pentru sprijinirea căutărilor, a fost utilizată și o dronă care aparține Poliției Locale Slobozia, folosită pentru supravegherea aeriană a zonei și pentru acoperirea unui perimetru cât mai larg într-un timp redus.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. „Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia”, a mai transmis IPJ Ialomița.