Portul Internațional Liber Giurgiulești va funcționa și după 2030. Guvernul Republicii Moldova a modificat legea
- Sanda Frunze
- 4 martie 2026, 17:36
Navă acostată la Giurgiulești Sursa foto: WikipediaRepublica Moldova. Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG), achiziționat de compania Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, deținută de statul român, va putea funcționa fără întreruperi și după anul 2030, când expiră perioada prevăzută de reglementările actuale. Posibilitatea a fost deschisă prin modificările aprobate de Guvern la legea din 2005 privind activitatea portului.
Anunțul a fost făcut în ședința Executivului din 4 martie, unde ministrul Economiei, Eugeniu Osmochescu, a subliniat că, pentru prima dată, portul este recunoscut oficial ca obiectiv de infrastructură strategică în Republica Moldova.

Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova
Ce se schimbă prin noile modificări
Potrivit ministrului, autoritățile reglementează cadrul juridic aferent domeniului public, în special terenurile care aparțin Republicii Moldova și care până în prezent nu au fost reglementate corespunzător. De asemenea, sunt stabilite criterii și reguli clare pentru redobândirea acestor terenuri de către stat după expirarea perioadei de superficie acordată investitorului general și altor rezidenți ai portului.
„Reglementăm cadrul juridic aferent domeniului public: terenurile care aparțin Republicii Moldova și care până în prezent nu au fost reglementate corespunzător. Stabilim criterii și reguli clare pentru redobândirea acestor terenuri de către Republica Moldova după expirarea perioadei de superficie acordată investitorului general, precum și altor rezidenți ai Portului Internațional Liber Giurgiulești”, a explicat ministrul.
Modificările mai prevăd alinierea regulilor vamale și fiscale la standardele Uniunii Europene, fără introducerea unor taxe sau obligații suplimentare pentru companiile care activează în port.
Tranzacția cu BERD și investițiile anunțate
La 31 decembrie 2025, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a vândut pachetul său majoritar de acțiuni în compania Danube Logistics – operatorul portului – către Administrația Porturilor Maritime SA Constanța. Noul proprietar s-a angajat să realizeze investiții pe termen lung pentru dezvoltarea infrastructurii și extinderea serviciilor oferite operatorilor economici.
„În continuare, dezvoltarea Portului Internațional Liber Giurgiulești va fi realizată de investitorul general, inclusiv prin investiții noi, care, potrivit informațiilor publice, ar urma să fie de minimum 24 de milioane de euro”, a declarat Eugeniu Osmochescu jurnaliștilor înainte de ședința Guvernului.
Oficialul a mai precizat că autoritățile urmăresc eficientizarea relației cu noul investitor pentru valorificarea maximă a potențialului portuar.

Sursa foto: Arhivă/EVZ
Rol strategic pentru economia țării
Portul Internațional Liber Giurgiulești funcționează ca entitate separată și nu face parte din Portul de Stat Giurgiulești, aflat în apropiere. La sfârșitul anului 2025, în calitate de rezidenți ai PILG erau înregistrate 74 de companii, cu aproximativ 800 de angajați.
Portul Internațional Liber Giurgiulești este singurul port din Republica Moldova accesibil navelor maritime prin fluviul Dunărea, ceea ce îl transformă într-un nod logistic de importanță strategică pentru comerțul intern și regional. Prin acest port sunt facilitate exporturile și importurile, fiind un punct esențial de conexiune între transportul fluvial, maritim, feroviar și rutier.