Plata pensiilor în 2025. Anunțul lui Tanczos Barna, ministrul Finanțelor

Plata pensiilor în 2025. Anunțul lui Tanczos Barna, ministrul FinanțelorPensii. Sursa foto: INQUAM

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a afirmat că guvernul vizează asigurarea plății pensiilor și salariilor la nivelul anului 2024.

Tanczos Barna: Este un buget realist, care se bazează pe o economie solidă

Tanczos Barna afirmă că bugetul este unul realist, fundamentat pe o economie în creștere, în ciuda criticilor venite din partea economiștilor.

„Este un buget realist, cumpătat, un buget care se bazează pe o economie solidă, o economie care este în prin ascensiune, creștere constantă și acest lucru ne asigură o susținere constantă pentru buget prin plata impozitelor, taxelor de către antreprenori și de către persoanele fizice.

Mă așteptam la critici, mă așteptam atât din partea sindicală, cât și din partea patronatului, pentru că din păcate, anul trecut, în decembrie au fost luate pe repede înainte câteva decizii dure care teoretic trebuiau pregătite încă din luna decembrie. Dar au fost alegerile, s-a întâmpla ce s-a întâmplat cu turul doi al alegerilor prezidențiale, a fost perioada de formare a coaliției de formare a guvernului și au mai rămas două-3 zile în care trebuie analizate primele măsuri structurale care să pregătească terenul pentru aprobarea bugetului” a afirmat ministrul Finanțelor.

Majorările salariale și recalcularea pensiilor au creat o pace socială

Ministrul Finanțelor a precizat că scopul guvernului este asigurarea plății pensiilor la nivelul anului 2024.

„Anul trecut au fost luate acele măsuri de înghețare a salariilor și pensiilor tocmai pentru a asigura plata salariilor și pensiilor la nivelul anului 2024.

S-a văzut foarte clar încă de la sfârșitul anului că acele majorări salariale care au avut loc în 2024, acele majorări și recalculări de pensii care au avut loc în 2024 au creat o pace socială, dar au creat și o presiune pe buget și această presiune trebuia menținută la nivelul acela, să nu fie crescută, și obiectivul nostru încă de atunci este și acuma este plata pensiilor, salariilor la nivelul anului 2024. Și bugetul aprobat de guvern sâmbătă asigură acest lucru”, a declarat Tanczos Barna.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

Ministrul a mai adăugat că, „este un buget care asigură plata asigurărilor sociale, plata salariilor, pensiilor, asigură acele servicii medicale de care avem aşa de mare nevoie, asigură plata indemnizaţiilor de şomaj”.

Tanczos: România nu are probleme de incapacitate de plată

Ministrul a menționat că alocațiile rămân la același nivel ca în 2024, la fel ca toate celelalte forme de asistență.

„Dar vor fi plătite. Este un lucru important, România nu are probleme de junk, nu are probleme de incapacitate de plată. În acelaşi timp, statul trebuie să-şi reducă cheltuielile”, a mai afirmat ministrul.

Proiectul de buget pentru anul acesta se bazează pe o estimare a creșterii economice de 2,5% și preconizează un deficit bugetar de 7%.