Când are loc prima comasare a localităților. Ministrul Dezvoltării anunță termenul-limită și impozite reduse la jumătate pentru cetățeni
- Daniel Teodoreanu
- 12 noiembrie 2026, 21:49
sursa: Facebook
- Când are loc prima comasare a localităților. Ministrul Dezvoltării anunță termenul-limită și impozite reduse la jumătate pentru cetățeni
- Ce se întâmplă cu comunele mici care refuză unirea
- Alegerile din 2028 se vor organiza pe noua structură administrativă
- Impozite locale reduse la jumătate ca stimulent financiar
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a oferit joi seara, într-un interviu acordat postului de radio Europa FM, detalii esențiale despre calendarul reformei administrativ-teritoriale susținute de PSD. Oficialul guvernamental a explicat când s-ar putea produce primele uniri între comune, ce se va întâmpla cu primarii care refuză procesul și care este orizontul de timp pentru finalizarea întregii restructurări.
Când are loc prima comasare a localităților. Ministrul Dezvoltării anunță termenul-limită și impozite reduse la jumătate pentru cetățeni
Întrebat despre momentul exact în care am putea asista la prima comasare voluntară a localităților din România, ministrul Dezvoltării a indicat începutul anului viitor drept cel mai probabil scenariu, subliniind necesitatea consultării populației de către edilii locali.
„Suntem la jumătatea lunii noiembrie aproape. Este posibil să avem și în decembrie, dar mai mult ca sigur anul viitor. Deci la începutul anului viitor. Întâi să stabilim foarte clar că și primarii trebuie să meargă să discute cu oamenii din localități și să le spună avantajele acestei comasări voluntare. De aceea eu cred mai mult ca sigur să se ducă spre anul viitor”, a precizat ministrul.

sursa: Facebook
Ce se întâmplă cu comunele mici care refuză unirea
În cadrul aceleiași intervenții, Alexandru Stoica a abordat și scenariul în care edilii unor comune cu o populație sub pragul de 1.500 de locuitori se vor opune fuziunii pe cale amiabilă. Pentru aceste situații, Executivul are deja stabilit un termen-limită după care decizia va fi luată la nivel central.
„Da, probabil o să avem și cazuri de genul acesta. De aceea am zis prima etapă, până pe 1 martie (n.r. - 2027) să mergem pe comasare voluntară. Și automat la 1 martie va fi comasarea prin asumare”, a explicat Alexandru Stoica.
Alegerile din 2028 se vor organiza pe noua structură administrativă
Potrivit declarațiilor făcute de titularul de la Dezvoltare, întregul proces de reorganizare trebuie încheiat înainte de următorul ciclu electoral local, astfel încât scrutinul din anul 2028 să se desfășoare după noile reguli și delimitări teritoriale.
„Trebuie analizate toate situațiile. Trebuie analizate toate situațiile și vedem exact. Nu dincolo de 2028. Din 2028 vom merge pe noua structură la alegeri. Trebuie să decidem până atunci. Din 2028 o să înceapă noua structură: cine candidează, cum candidează, la ce localități”, a conchis Stoica.
Impozite locale reduse la jumătate ca stimulent financiar
Tot pe parcursul zilei de joi, prezent la o conferință desfășurată la Consiliul Județean Buzău, Alexandru Stoica a dezvăluit că Executivul lucrează la un pachet de beneficii financiare destinat comunităților care aleg să renunțe la aparatele administrative proprii pentru a fuziona cu localitățile învecinate.
Conform planului prezentat de ministru, locuitorii din comunele care acceptă comasarea ar putea beneficia de o scădere a impozitelor locale cu până la 50 la sută. În același timp, unitățile administrativ-teritoriale nou formate urmează să primească fonduri suplimentare dedicate proiectelor de dezvoltare locală.