International
Exclusiv
"Planul de pace de 28 de puncte", demontat de un fost premier ucrainean. O analiză a capitulării programate a Ucrainei. Exclusiv
Arseni Iațeniuk, premier Ucraina (2014-2016). sursa: instagram
Din cuprinsul articolului
European Pravda publică un articol care demontează cele 28 de puncte ale așa-zisului „plan de pace”, bazându-se strict pe argumentele și raționamentele oferite de Arseni Iațeniuk, fostul premier al Ucrainei între 2014 și 2016. Vi le prezentăm, rezumându-le pe înțelesul unui cititor român.
Planul de pace de 28 de puncte, o capitulare lentă
În mass-media circulă de câteva zile un document controversat, prezentat de media drept un nou „plan de pace” pentru a opri războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Deși existența unor versiuni diferite este posibilă, documentul cu cele 28 de puncte, confirmat indirect de surse de la Casa Albă, pare să surprindă esența a ceea ce Arseni Iațeniuk, președintele Forumului de Securitate de la Kiev, numește o „capitulare lentă” a Ucrainei.
Mai jos prezentăm o demontare a acestui plan, punct cu punct, evidențiind capcanele strategice și pericolele morale ascunse în spatele limbajului diplomatic. Așa cum le vede partea ucraineană.
Iluzia suveranității și a tratatelor (Punctele 1-2)
Planul începe cu o „confirmare a suveranității Ucrainei”, o prevedere lipsită de orice valoare juridică sau politică. Suveranitatea Ucrainei este un fapt consfințit încă din 1991, recunoscut de ONU și de comunitatea internațională. Ucraina nu are nevoie de „confirmarea” agresorului său pentru a exista.
Mai mult, propunerea unui „acord de non-invazie” este o glumă sinistră în context istoric. Memorandumul de la Budapesta, Tratatul de Prietenie și Acordurile de la Minsk au fost toate încălcate de Moscova. Kremlinul nu respectă nicio hârtie semnată; o face doar atunci când este constrâns de forță.
Capcana neutralității și lipsa garanțiilor reale (Punctele 3-5, 7)
Planul propune o declarație de „non-agresiune” și interzicerea aderării Ucrainei la NATO. Aceasta reprezintă o predare strategică. Singura condiție care a oprit vreodată Rusia să atace o țară a fost apartenența acelei țări la NATO sau o forță militară capabilă de descurajare.
Așa-numitele „garanții de securitate” propuse în afara NATO sunt vide de conținut. Logica planului este absurdă: Ucraina primește ajutor dacă este atacată, dar dacă ripostează, garanțiile dispar. În lumea reală, singurele garanții funcționale sunt Articolul 5 al NATO sau tratate bilaterale cu prezență militară străină – exact lucrurile pe care acest plan le interzice.
Dezarmarea strategică a Ucrainei (Punctele 6, 8-9)
Poate cel mai periculos aspect militar este limitarea Forțelor Armate Ucrainene la 600.000 de oameni. În fața unei Rusii cu 140 de milioane de locuitori și o armată de o dimensiune uriașă, această limitare echivalează cu o demilitarizare strategică.
Echilibrul ar fi posibil doar dacă Rusia și-ar retrage trupele din partea europeană și și-ar limita rachetele, măsuri care lipsesc cu desăvârșire din plan.
Mai mult, interzicerea prezenței trupelor și aviației occidentale pe teritoriul ucrainean lasă țara vulnerabilă, transformând orice sprijin viitor într-o posibilă „încălcare a acordului” pretextată de Kremlin.
Povara economică și reabilitarea agresorului (Punctele 10-14)
Planul pune întreaga responsabilitate a „garanțiilor” pe umerii Ucrainei, incluzând clauze obscure despre „compensații către SUA”. În același timp, aderarea la UE rămâne o promisiune goală atâta timp cât Rusia păstrează un drept de veto geopolitic asupra Kievului.
Revoltător este faptul că planul propune ridicarea graduală a sancțiunilor împotriva Rusiei, revenirea ei în G8 și accesul la tehnologie. Aceasta nu este pace, ci o reabilitare totală a agresorului. Rusia, care a cauzat pagube de peste 500 de miliarde de dolari, nu doar că nu plătește, dar este invitată să profite economic, activele rusești fiind salvate de la confiscare pentru reconstrucția Ucrainei.
Legitimarea ocupației și genocidului cultural (Punctele 16, 19-21)
Sub masca unor „grupuri de lucru” și a legislației de „non-agresiune” (promisiunea unui criminal că nu va mai ucide), planul cere recunoașterea de facto a ocupației ruse. Crimeea, Donețk și Luhansk ar urma să fie recunoscute ca teritorii rusești, iar centrala de la Zaporojie să fie sub „management comun” – o recunoaștere formală a furtului.
Prevederile despre „drepturile minorităților” sunt, în realitate, instrumente de rusificare și ștergere a identității ucrainene, similare decretelor țariste din trecut.
Amnistia: O crimă morală și juridică (Punctul 26)
Punctul care sfidează orice normă morală este „amnistia pentru toți”. Aceasta ar însemna iertarea genocidului, a masacrelor de la Bucha, Izium și Mariupol, și a deportării copiilor.
O astfel de clauză ar absolvi Rusia de crime de război și ar face Tribunalul de la Nürnberg să pară o anomalie istorică. Dacă Hitler ar fi primit o astfel de ofertă, al Doilea Război Mondial s-ar fi încheiat cu naziștii la putere în Europa. Aceasta este o invitație deschisă la noi atrocități și o insultă la adresa victimelor.
Concluzie: NU unui nou „Acord de la München”
Așa-zisul plan se încheie cu ideea unui Consiliu de Pace. Ucraina este deschisă păcii, dar nu unui „Consiliu al Capitulării”. Un armistițiu necondiționat pe linia de contact este un punct de pornire valid, dar recunoașterea teritoriilor ocupate și dezarmarea Ucrainei sunt inacceptabile.
Acceptarea acestui plan ar fi echivalentul unui nou Acord de la München, care nu ar aduce pacea, ci ar pavat drumul către un război mondial și mai mare. Adevărata pace necesită oprirea agresorului prin forță, nu prin concesii care îi recompensează brutalitatea, scrie European Pravda.
