Piața imobiliară se prăbușește. Confirmare venită de la FMI
- Mihai Soica
- 30 aprilie 2023, 07:03
Analiștii de la Fondul Monetar Internațional (FMI) susțin că piața imobiliară din Europa se va prăbuși, în perioada următoare. Fenomenul poate fi controlat de sistemul bancar, prin acordarea de credite imobiliare.
Pe lângă inflația galopantă, care se înregistrează în toate țările din Europa, acum apare și criza imobiliarelor. Prețurile la locuințe se vor prăbuși și nu vor mai crește pentru o bună perioadă de timp, avertizează FMI.
Contractarea pieței imobiliare în România este deja vizibilă pe mai multe paliere. Numărul de locuințe vândute a scăzut simțitor, în primele trei luni ale acestui an, față de 2022.
Un investitor imobiliar din Cluj Napoca a declarat pentru EvZ că a vândut doar trei apartamente, dintr-un ansamblu imobiliar nou construit, care are 180 de apartamente.
Creditele Bancare nu mai sunt atractive
Al doilea palier se referă la creditarea bancară. Din cauza instabilității economice, băncile au impus condiții mai drastice pentru acordarea unui credit imobiliar.
În primul rând au majorat plafonul cofinanțării, iar în al doilea rând, ratele sunt aproape duble față de nivelul anului 2021, fapt ce face ca un credit imobiliar să fie complet neatractiv la acest moment.
FMI nu vine cu vești bune
Analiștii de la FMI mai susțin că în domeniul imobiliarelor, criza se va putea accentua și ca urmare a deciziei băncile centrale de a majora ratele la dobânzile de referință, în ideea de a calma creşterile preţurilor.
„Corecţii dezordonate pe pieţele imobiliare ar putea avea loc chiar dacă sunt evitate dificultăţi financiare mai ample. O corecţie a pieţei imobiliare este deja în curs de desfăşurare în unele ţări europene, de exemplu, în Republica Cehă, Danemarca, precum şi în Suedia, unde preţurile locuinţelor au scăzut cu peste 6% în 2022”, a notat FMI.
Prețurile imobilelor va scădea
Criza economică face ca tot mai multe investiții în acest domeniu să fie sistate, deoarece investitorii nu vor să piardă bani, mai ales că în perioada următoarea prețurile vor scădea.
În momentul de față, în piața imobiliară, inclusiv cea din România, există o ofertă mare, și o cerere mică. Acest dezechilibru duce la o scădere a prețurilor pentru case și apartamente.
„Scăderea preţurilor locuinţelor s-ar putea accelera dacă pieţele reevaluează riscurile inflaţioniste şi condiţiile financiare se înăspresc mai mult decât se aşteaptă. Aceste scăderi ale preţurilor ar avea efecte negative asupra bilanţurilor gospodăriilor şi băncilor”, a adăugat FMI, citat de businessmagazin.
Banca Europeană se pregătește pentru noi decizii
Criza se poate amplifica mai ales că Banca Centrală Europeană urmează să discute în perioada următoare, noi măsuri de reducere a inflației.
Printre acestea și majorare cu 50 de puncte de bază a punctului de referință. Dacă în România, această măsură va fi implementată, ea va duce la o majorare a ratelor bancare, inclusiv pentru creditele ipotecare.