Declarat ilegal, Șor vrea să scoată în afara legii partidul aflat la guvernare în Moldova

Declarat ilegal, Șor vrea să scoată în afara legii partidul aflat la guvernare în Moldova

La o lună după ce a fost scos în afara legi, Partidul Şor a iniţiat o campanie privind scoaterea în afara legii a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), aflat la guvernare în Republica Moldova, iar emisarii plătiţi ai lui Ilan Șor au împânzit oraşele.

Corturile partidului lui Şor au împânzit oraşele

După ce a fost scos în afara legii, partidul fostului deputat condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare a fost redenumit în Blocul politic Ş.O.R., fiind înlocuit cuvântul „partidul” cu „blocul”, iar în cuvântul „Şor” fiind pus câte un punct după fiecare literă.

În ultimeşe două zile, formaţiunea lui Ilan Şor a împânzit cu corturi oraşele din Republica Moldova, împărţind trecătorilor ploante şi îndemnându-i să semneze pentru scoaterea PS-lui în afara legii.

„Cine a zis că l-ați interzis pe Șor? Pe naiba...”, a scris un locuitor din oraşul Nisporeni într-un comentaroi la o fotografie cu un cort al Partidului Şor.

„Curtea Constituțională, Procuratura Anticorupție, Procuratura Generală, şi încă multe alte structuri... Bă, voi ce, abia v-ați născut și sunteți încă cu ochii închiși?! Cât o să ne mai frecaţi mintea, mai ales voi, cei din mass-media, care treceți pe alături și vă faceți că nu vedeți, ziua ameaza-mare?”, a reacţionat revoltat un activist civic la apariţia corturilor cu portretul lui Ilan Şor.

Vor să scoată în afara legii partidul de la guvernare

Avocatul lui Ilan Șor, Aureliu Colenco, că clientul său se pregăteşte să iniţieze procedura de scoatere a PAS-lui în în afara legii pe motiv că ar fi finanţat ilegal.

„Declanșăm o anchetă avocațială și vom prezenta, timp de trei luni, Ministrului Justiției materiale privind finanțarea și abaterile care au loc în PAS. Și dumneaei urmează să procedeze fix așa cum s-a procedat cu Partidului Politic Șor. În alt caz, noi urmează să ne adresăm la organele competente”, a declarat Colenco.

Apărătorul a precizat că avocați „renumiți” din Statele Unite ale Americii (SUA), Marea Britanie și Republica Moldova ar urma să demonstreze, la cererea lui Șor, că partidul de guvernământ ar fi fost finanțat ilegal. Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a spus că este vorba de „declarații false și populiste ale unui partid scos înafara legii, exponenții cărora încearcă acum să se ascundă de justiție”.

Amintim că, luna trecută, Curtea Constituţională de la Chişinău a decis scoaterea în ilegalitate a Partidului Şor. Atât Ilan Şor, cât şi persoanele din anturajul său, au fost incluse în listele de sancţiuni ale SUA , Uniunii Europene.

La o săptămână, Ilan Şor, condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare în frauda bancară, a anunţat lansarea unui nou proiect politic,blocul „Şansă, Obligaţii şi Realizări – Ş.O.R.”.

Fugarul din Israel a adăugat că noua sa formaţiune nu va avea un preşedinte, ci doar un coordonator, care va fi chiar el. „Am decis că blocul nu va avea cap, va fi un coordonator, pentru că, în primul rând, coordonarea acțiunilor, luarea deciziilor este importantă astăzi”, a argumentat Şor.

Ilan Şor este susţinut puternic de Federaţia Rusă, acesta şi susţinătorii săi promovând o politică agresivă pro-rusă şi antieuropeană.

 

Ne puteți urmări și pe Google News