Sursa foto: Arhiva EVZ,,Parteneriatul fără limite’’ dintre China și Federația Rusă seamănă mai degrabă cu o relație de conveniență decât cu o înțelegere între prieteni. Beijingul joacă rolul seniorului calculat, cu resurse economice solide și influență globală, în timp ce Moscova se mulțumește cu postura de junior zgomotos, agresiv, dar dependent.
Pentru moment, fiecare are nevoie de celălalt: China pentru a-și consolida poziția în fața hegemoniei Occidentului și a-i lua locul pe podium, Rusia pentru a-și masca izolarea și a-și hrăni ambițiile geopolitice. Dincolo de declarații solemne, fisurile sunt vizibile iar ironia este că acest ,,parteneriat fără limite’’ are, de fapt, limite foarte clare.
Un nou parteneriat, după cel cu năbădăi din perioada comunistă
Pactul în discuție, proclamat în 2022, era inițiat cu un sfert de secol mai devreme, în anii ‘90, când au fost rezolvate, prin tratate, problemele de frontieră care generaseră rivalitatea - cu accente violente - din anii ’60 -‘80. Compatibilitatea ideologică s-a consolidat după 2000, odată cu intrarea lui Putin în Kremlin, când partidul-stat chinez și rgimul instalat la Moscova au găsit linii comune de acțiune pe eșichierul internațional.
Ascensiunea Beijingului pe scară internațională a avut loc în paralel cu duelul Moscovei cu Occidentul, punctat de evenimente care evidențiau interesul Rusiei pentru vecinii care făcuseră parte din URSS. Mă refer, în primul rând, la mișcările democratice din Georgia (2003) și Ucraina (2004), urmate de agresiuni fățișe: 2008 – Caucaz, 2014 - Ucraina (ocuparea peninsulei Crimeea și secesiunea regiunilor din est), 2022 – invazia și războiul.
De la ,,parteneriat strategic’’ la pact cu fața ascunsă
Unii analiști apreciază că invadarea Ucrainei în 2022 a relansat parteneriatul conducându-l spre etapa ,,strategică’’. Parțial adevărat, doar din punctul de vedere al Rusiei. Pentru Beijing, Rusia - cu toate hibele ei ascunse, unele puse în lumină abia acum, în timpul războiului - trebuia să fie factorul de amenințare spre vest. Dacă slăbește, nu mai servește ... decât ca piață de desfacere și sursă de materii prime. În iunie, ministrul de externe chinez afirma în discuția cu Kaja Kallas la Bruxelles: ,,China nu-și poate permite ca Rusia să piardă războiul din Ucraina’’.
Ultimul eveniment pe scena ,,parteneriatului’’ a fost Forumul ruso-chinez privind energia desfășurat la Beijing zilele trecute. În mesajul adresat participanților, președintele Xi Jinping s-a referit pe larg la cooperarea cu Rusia, cu accent pe segmentul energetic. În viziunea lui, cooperarea cu vecinul din nord va contribui la ,,stabilitatea regională și funcționarea în bune condiții a structurilor industriale din cele două țări și la nivel global’’. Frumos spus, iar viitorul pare promițător. În realitate, situația este puțin diferită. Cu ajutorul câtorva exemple, vom vedea în rândurile de mai jos adevărata față a ,,parteneriatului’’.
Prețuri mai mari pentru Rusia decât pentru alții. Turcia preia ștafeta ...
Un raport de săptămâna trecută al Institutului pentru economii emergente de pe lângă Banca Națională a Finlandei arată - iertată să-mi fie ironia – că sintagma ,,fără limite’’ se extinde și asupra prețurilor la export practicate de producătorii chinezi pe piața rusă. Este vorba în special de prețurile produselor dual-use atât de necesare complexului militar-industrial rusesc.
Sancțiunile occidentale, impuse treptat Moscovei după invadarea Ucrainei, au blocat în mare parte importurile de componente tehnologice. Uneori pe față, dar de cele mai multe ori în secret, China a furnizat partenerului său produsele de care avea nevoie. Între 2021 și 2025 prețul acestor componente a crescut cu 87 % în timp ce prețul țițeiului și gazelor care veneau din Rusia a rămas constant, fiind și așa la cote minime.
În aceeași perioadă, prețul produselor din această categorie exportate de China în alte state a crescut cu doar 9 %. Vorbim aici de piața liberă unde destinatarii nu sunt supuși unor sancțiuni. Rușii se plâng că pe lângă discriminarea de ordin financiar, chinezii au redus și cantitățile exportate. Prietenia e prietenie, dar ... mărfurile ,,speciale’’ sunt pe bani, mulți bani. Exemplul chinez a fost preluat și de Ankara. Prețurile produselor turcești exportate în Rusia au crescut cu 55 % în aceeași perioadă.
Un alt exemplu este legat de siliciul metalic, material utilizat în metalurgie, electronică, semiconductori. Pe scurt, în industria de război, 80 % provine din China, întrucât Rusia nu-l poate produce la puritatea necesară proceselor de producție. Prețul la export – ca și al altor materiale critice – este stabilit la Beijing, fără negocieri. Dependența de China este aproape totală.
Moscova și Beijingul sunt în alianță sau în coaliție?
Am observat că unii analiști politici – ruși mai ales, dar și din Vest – încearcă să demonstreze că parteneriatul Moscova-Beijing ar avea forța și soliditatea ,,blocului occidental’’, perceput ca o alianță sau un sistem de alianțe. Nimic mai fals. Acesta din urmă – chiar în contextul unor contradicții și fricțiuni interne – are la bază un sistem de valori împărtășit și o viziune comună asupra lumii contemporane.
Între Rusia și China nu există așa ceva. Termenul mai apropiat de realitate al parteneriatului lor ar fi ,,coaliție’’ în care ar putea intra Iranul și Coreea de Nord. Enciclopedia britanică definește coaliția drept ,,un grup de actori – state, partide – care își coordonează comportamentul și acțiunile, în mod limitat și temporar, pentru a atinge un obiectiv’’. Avem exemplul actual al ,,Coaliției de voință’’ sub conducere anglo-franceză, care se încadrează în coordonatele acestei definiții. Glenn Snyder – celebrul politolog american, dispărut în 2012 – considera că există trei diferențe între ,,coaliție’’ și ,,alianță’’.
- Nivelul redus al capacității instituționale. Lipsesc, practic structurile instituționale care să monitorizeze, să corijeze și să consolideze organizația (coaliția) în discuție.
- Obiectivul coaliției este circumscris unei probleme, unui ansamblu de probleme cu legătură între ele sau unei amenințări externe, fără ca aceasta să fie, în mod necesar, un pericol iminent.
- Reversibilitatea, în sensul disoluției organizației atunci când dispar cauzele pentru care a fost creată.
Dacă Snyder ar fi trăit ...
Cu siguranță, dacă ar fi trăit, Snyder ar fi avut o părere personală, probabil diferită de cea expusă mai sus - despre parteneriatul ruso-chinez - dar mai aproape de realitate. Noi nu facem decât să aplicăm teoria lui asupra unor stări de lucruri actuale. A funcționat și funcționează ... Un exemplu: ,,Reversibilitatea’’ - a treia diferență a lui Snyder - s-a aplicat în cazul Tratatului de la Varșovia, dar nu și în cazul NATO. Chiar dacă avea instituții proprii, Tratatul reunea state obligate să asculte de Moscova. Dacă îl numim ,,coaliție’’ trebuie să adăugăm că era una forțată. Disoluția a venit atunci când adversarii au câștigat Războiul Rece, iar șeful-dictator s-a dezmembrat. NATO a rămas în piciare pentru că era o alianță veritabilă.
În loc de concluzii, invitație la reflecție
Revenind la subiectul nostru, vă propun un moment de reflecție asupra esenței parteneriatului-coaliție, explicată în două fraze de profesorul Xinbo WU, directorul Institutului de studii internaționale al Universității Fudan din Shanghai. ,,Nici Rusia nici China nu doresc să intervină într-un conflict armat în care este angrenată cealaltă. Dacă am avea un conflict cu Statele Unite pentru Taiwan – a arătat Xinbo Wu – nu cred că Rusia ar sări în ajutorul nostru. Suntem prieteni buni și parteneri, dar nu mai mult. Nu vom fi niciodată aliați’’.
Este adevărat, Beijingul nu are încă aliați adevărați și cu atât mai puțin permanenți, dar știe mai bine decât oricine să-și creeze o rețea relațională care să-i servească atât cât este nevoie. În primul cerc al acestei rețele se află Rusia și va rămâne mai mult decât altă țară în această poziție.
