Sursa foto: Arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Trebuie să recunoaștem că Donald Trump se impune nu doar ca vedetă internațională, ci și ca mediator global, cu un palmares redutabil în mai puțin de zece luni de la preluarea funcției supreme în prima putere a lumii. Ultima dată a demonstrat acest lucru în Gaza, chiar dacă evoluția ulterioară a situației de acolo nu este pe măsura eforturilor sale.
Nodul gordian pentru The Donald este ceva mai la nord, în Ucraina. Pozițiile celor doi protagoniști ai conflictului par ireconciliabile, iar presiunile administrației de la Washington, fără rezultat. Cel puțin până acum. Drumul spre pace este plin de obstacole, știute sau neștiute.
Observăm însă că un alt actor major rămâne în expectativă, dar nu absent. Este vorba de China lui Xi Jinping care, pe lângă faptul că susține economic și tehnologic Rusia, este probabil singura țară care ar putea influența deciziile Kremlinului. Xi pare a fi unica ființă de pe Pământ de care ascultă Vladimir. Pentru el, Trump este un interlocutor – binevoitor, puternic, uneori luat drept naiv – dar pe care își permite să-l privească peste umăr. Cu Xi Jinping nu se poate comporta așa. El este mai mult decât un partener. Este liderul lumii căreia îi aparține el, Putin.
În cele ce urmează, voi încerca să analizez modul cum Beijingul ar putea interpreta și influența câteva scenarii-cheie privind încheierea războiului din Ucraina.
Un plan de pace uitat
În februarie 2023, Beijingul a prezentat documentul numit ,,Poziția Chinei pentru o rezolvare politică a crizei ucrainene’’, în 12 puncte. Încerca să promoveze, la un an de la agresiunea Moscovei – de pe o poziție de ,,neutralitate constructivă’’– o rezolvare negociată a conflictului. Principii ca ,,respectarea dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale’’sau ,,renunțarea la mentalitatea Războiului Rece’’ erau enunțate generic, subliniindu-se indirect rolul Chinei ca mediator global, expresie a influenței sale geopolitice.
În esență, era un răspuns la solicitarea Occidentului de a-și exercita influența asupra Moscovei pentru a pune capăt agresiunii în Ucraina. ,,Planul de pace’’ – cum a fost numită ,,poziția’’ în unele medii politice și în presă – nu a funcționat. Nici nu avea cum. Linia generală a Beijingului era axată pe menținerea unei neutralități ambigue, favorabilă Rusiei în plan economic. Parteneriatul Moscova-Beijing a rămas intact.
Șeful diplomației Marelui Dragon intră în scenă
În iulie 2025, ministrul chinez de externe, Wang Yi - în vizită la Bruxelles - ar fi afirmat, în privat, față de Kaja Kallas – Înaltul reprezentant UE pentru politică externă și securitare – că ,,China nu-și poate permite ca Rusia să piardă războiul în Ucraina’’. Nu a existat o confirmare din partea diplomației Beijingului, iar presupusa afirmație nu a apărut în narativul de politică externă al Chinei.
Un lucru este însă sigur. Leadershipul chinez s-a distanțat de documentul din 2023. Urmărește cu atenție demersurile lui Donald Trump și mai ales reacția Moscovei având în mână toate cărțile pentru a o influența. O va face doar atunci când interesele sale geopolitice ar putea fi afectate pe termen lung. Să vedem acum scenariile. Le voi expune succint cu accent – cum subliniam mai sus – pe un ipotetic punct de vedere al Beijingului.
O ipoteză cu șanse de materializare
La vremea când scriu aceste rânduri, întâlnirea Trump-Putin de la Budapesta este suspendată sine die. Sau aproape, după discuția telefonică neconcludentă dintre Marco Rubio și Serghei Lavrov, din 20 octombrie. În acest context, voi aborda problema din perspectiva altei convorbiri telefonice: cea dintre Trump și Putin, din 16 octombrie.
Presupunem că Moscova ar fi de acord să încheie pace chiar dacă nu și-a atins decât parțial obiectivele. Regimul Zelenski rămâne intact, la Kiev, iar linia frontului se transformă în frontieră, cu unele modificări la nord, în Donbas și la sud, în regiunile Zaporojie și Herson. Ucraina renunță la ideea aderării la NATO, dar continuă procesul de integrare în UE. Se va crea o ,,zonă de securitate’’ la est și vest de frontieră unde vor staționa trupe străine, sub egida ONU. Acestea nu vor aparține statelor NATO.
În esență, este vorba despre ,,înghețarea’’ conflictului într-o variantă acceptată de mediatorul american, dar care exclude ,,modelul coreean’’ sau variantele rusești aplicate în Transnistria și Georgia.
Pentru Beijing, scenariul este acceptabil. Rusia va fi în continuare dependentă de China. Slăbită, exclusă de pe piețele europene, își va menține calitatea de ,,partener junior’’ în relația cu Marele Dragon.
Mai mult, un conflict înghețat în estul Europei – cel din Transnistria poate fi considerat minor – va menține restul continentului într-o continuă alertă, mai ales statele din Flancul de est al NATO. Statele Unite vor fi nevoite să mențină o forță de descurajare în Europa, la o dimensiune apropiată de cea actuală, utilizând resurse care nu vor merge spre Indo-Pacific.
Scenariul nr. 2. Rusia pierde războiul
Al doilea scenariu pornește de la premisa că negocierile inițiate de Trump eșuează. Statele Unite și membrii europeni ai NATO aprovizionează masiv Ucraina iar Rusia pierde războiul. Acest scenariu este integral ipotetic întrucât nu ține seama de o posibilă reacție nucleară a Moscovei, în condițiile când nu va mai putea susține un război convențional.
Rusia ar fi nevoită să se retragă în fontierele din 1991, pierzînd inclusiv controlul asupra Peninsulei Crimeea. Pentru China ar fi un adevărat dezastru. Ar avea de pierdut pe toate fronturile. S-ar repeta situația din 1991, când s-a dezmembrat Uniunea Sovietică. Atunci Beijingul a pierdut un rival, o amenințare continuă la nord, dar a înțeles ulterior că URSS-ul era, înainte de toate, o pavăză în fața Occidentului. În plus, ideea de primă putere mondială era doar în mintea câtorva lideri chinezi. Visul lui Deng Xiaoping era la început. După 20-30 de ani, situația geopolitică este cu totul alta. În tot acest timp, China a menajat relația cu Federația Rusă și a ajutat-o în competiția cu Vestul. Așa face și acum.
Sunt voci care susțin că în contextul de mai sus, Beijingul ar emite pretenții asupra teritoriilor pierdute în prima parte a ,,secolului umilinței’’ în favoarea Imperiului Rus. Nu cred că China nutrește asemenea speranțe. În niciun caz. Deocamdată. Ipoteza de mai sus ar avea consecințe dezastruoase și asupra Europei. O eventuală schimbare de leadership la Kremlin ar putea extinde exponențial sistemul factorilor de risc generat de arsenalul nuclear. Putin nu este un om bun, dar dacă vine unul ca Medvedev…
Moscova învinge și China ia totul. Al treilea scenariu …
Ucraina capitulează, iar Moscova instalează la Kiev un regim pro-rus de tipul celui din Belarusul lui Lukașenko. Forța armată rusească s-ar apropia nepermis de mult de centrul Europei și al Alianței. Gradul de amenințare va crește considerabil iar aliații vor fi nevoiți să sporească resursele umane și materiale alocate apărării, mult peste nivelul actual. Mă refer la cel propus de Trump și acceptat de ceilalți membri ai Alianței. Vom fi într-o atmosferă prefigurată de romancierul italian Dino Buzzati, în ,,Deșertul tătarilor’’.
Cale de normalitate în relațiile Rusiei cu Europa nu mai există. Crește însă dependența Moscovei de China în condițiile unor noi valuri de sancțiuni. America va fi nevoită să-și consolideze prezența în Europa și să-și redefinească prezența în Indo-Pacific, cu implicații negative asupra apărării Taiwanului. Se schimbă întreaga paradigmă mondială.
Analiza acestor ipoteze și a elementelor colaterale – sprijinul Occidentului pentru Kiev este cel mai important – arată că șanse reale de materializare le are primul scenariu. Probabil, acesta este luat în calcul de Beijing. În acest context, parteneriatul cu Moscova ar trebui interpretat în termeni strict geopolitici întrucât se transformă într-o platformă a intereselor naționale. Nimic emoțional.
