Dosar de viol și agresiune sexuală în Cluj. Suspectul coordona o grupare religioasă
- Bianca Ion
- 10 iunie 2026, 23:19
Violență. Sursa foto: Nino Carè/ Pixabay
Un bărbat de 66 de ani din județul Cluj, care coordona o grupare religioasă și organiza întâlniri la domiciliul său, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, acesta este cercetat pentru viol și agresiune sexuală, după ce ar fi agresat patru adolescente cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani în perioada 2023-2024.
Dosar de viol și agresiune sexuală în Cluj
Un bărbat în vârstă de 66 de ani din comuna Călățele a fost arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar care vizează infracțiuni de viol și agresiune sexuală. Măsura a fost dispusă după ce polițiștii clujeni au efectuat percheziții și au strâns probe în cadrul anchetei aflate în desfășurare.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a anunțat că, în 10 iunie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea bărbatului, iar în aceeași zi au efectuat două percheziții la imobile situate în Huedin și Călățele, care aparțin persoanei cercetate.

Închisoare / sursa foto: dreamstime.com
Faptele ar fi avut loc în 2023
Potrivit anchetatorilor, una dintre faptele investigate ar fi avut loc în anul 2023, când bărbatul ar fi profitat de poziția sa de lider spiritual și de încrederea pe care o avea din partea victimei.
„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în cursul anului 2023, profitând de poziţia de lider spiritual în cadrul unei grupări religioase pe care o coordona şi de încrederea pe care persoanele vătămate o aveau în acesta, bărbatul de 66 de ani, din comuna Călăţele, ar fi comis acte de natură sexuală asupra unei tinere, de 17 ani, fără consimţământul acesteia”, a anunțat IPJ Cluj.
Polițiștii susțin că faptele ar fi continuat și în perioada următoare, alte trei adolescente fiind vizate de comportamentul bărbatului.
„De asemenea, în perioada 2023-2024, acesta ar fi agresat sexual alte trei tinere cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, prin atingeri cu caracter sexual, faptele fiind săvârşite în contextul unor întâlniri cu caracter religios organizate la domiciliul său”, a transmis instituția.
Bărbatul din Cluj coordona o grupare religioasă
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul avea organizată la locuința sa o adunare religioasă fără apartenență la un cult recunoscut oficial.
După expirarea perioadei de reținere de 24 de ore, suspectul a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz pentru documentarea întregii activități infracționale.