Șoșoacă, turneu între două dictaturi. După vizita „istorică” în Rusia, a zburat în China

Șoșoacă, turneu între două dictaturi. După vizita „istorică” în Rusia, a zburat în ChinaDiana Șoșoacă. Sursa foto: Facebook/Diana Șoșoacă

Europarlamentarul Diana Șoșoacă, președintele S.O.S. România, a sosit joi dimineață la Beijing, în Republica Populară Chineză, unde se află „într-o misiune diplomatică” considerată „un pas decisiv spre relansarea dialogului UE-China și România-China”. „România a fost mereu un pod între Est și Vest. Este timpul ca diplomația românească să redevină un exemplu de echilibru și suveranitate”, a afirmat Diana Șoșoacă la sosirea în Beijing, potrivit comunicatului de presă al partidului.

În ce a constat „prima zi a misiunii diplomatice”

Potrivit sursei menționate anterior, europarlamentarul a ajuns în această dimineață în Republica Populară Chineză, după „vizita sa istorică în Federația Rusă”, „în calitate de reprezentant al poporului român și de lider suveranist european”.

„Prima zi a misiunii diplomatice a debutat la Ministerul chinez de Externe, unde europarlamentarul roman a fost primit de Yang Tao, vicepreședintele Institutului Chinez pentru Afaceri Externe, într-o întrevedere oficială desfășurată într-o atmosferă de respect și deschidere. Demnitarul chinez a salutat curajul și independența de gândire a europarlamentarului român, subliniind importanța reluării unui dialog sincer între Europa și China”, se mai arată în comunicat.

Diana Șoșoacă va avea „întâlniri la cel mai înalt nivel cu membri importanți ai Partidului Comunist Chinez”, dar și cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai diplomației și ai presei chineze. „Un rezultat notabil al demersurilor sale diplomatice anterioare este reluarea contactelor oficiale dintre Parlamentul European și Republica Populară Chineză”, se mai arată în comunicat.

„În urma demersurilor mele din ultimul an și jumătate, o delegație chineză a fost invitată la Parlamentul European, după o absență îndelungată, vizită care va contribui la repunerea pe agenda Uniunii Europene a relațiilor strategice cu China”, a mai declarat europarlamentarul român.

Diana Șoșoacă, despre Parlamentul European: Ei trăiesc pe Marte

Weekendul trecut, Diana Șoșoacă a fost la Moscova, unde a participat la gala organizată de canalul Russia Today (RT) la 20 de ani de la înființare, potrivit imaginilor publicate de ea pe Facebook. La eveniment a fost prezent și președintele rus Vladimir Putin.

Europarlamentarul a publicat clipuri video din sala Teatrului Bolșoi, unde a avut loc evenimentul vineri seară, menționând într-un comunicat al partidului că a fost „invitată specială” a postului RT. Joi, Diana Șoșoacă a spus, într-un interviu acordat televiziunii apropiate Kremlinului și difuzat pe rețelele sociale pe 17 octombrie, că Parlamentul European ar fi rupt de realitatea cetățenilor.

„Ei trăiesc într-o bulă, pe Marte, și vorbesc despre viața noastră de pe Terra. Sunt ca o mafie și nu este o metaforă. Sunt efectiv o mafie. Au încercat să mă atragă în spațiul lor, dar am refuzat. Au bani și nu concep că există oameni care nu au bani. Vor să fie ca Statele Unite, nu ca Rusia, pentru că nu recunosc puterea Rusiei”, a spus aceasta.

Parchetul General cere ridicarea imunității Dianei Șoșoacă

Pe 9 octombrie, președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat oficial că instituția a primit cererea autorităților române de ridicare a imunității parlamentare a eurodeputatei Diana Șoșoacă. Anterior, aceasta fusese informată că are calitatea de inculpată într-un dosar al Parchetului General.

„Autoritățile competente din România au adresat către mine o cerere pentru ridicarea imunității doamnei Diana Șoșoacă. Această solicitare va fi trimisă către Comisia juridică”, a spus președintele Parlamentului European.

Parchetul General a solicitat ridicarea imunității Dianei Șoșoacă pe 23 septembrie. Procurorii români o acuză pe Diana Șoșoacă de 11 infracțiuni, între care patru de lipsire de libertate, legate de incidentul din decembrie 2021, când o echipă a postului Rai Uno a mers să îi ia un interviu și a fost reținută în biroul acesteia.