Obiectivul Naționalei de rugby la Cupa Mondială. Calificare pe ultima sută la turneul final din Franța

Obiectivul Naționalei de rugby la Cupa Mondială. Calificare pe ultima sută la turneul final din FranțaSursa foto: Sports Net

Echipa de rugby a României și-a propus să obțină cel puțin o victorie cu adversarele de grupă de la Campionatul Mondial. Stejarii – așa cum sunt cuoscuți rugbiștii români – vor participa la Cupa Mondială de anul viitor, din Franța, după ce Spania a fost descalificată. Românii au picat într-o grupă foarte puternică, având ca adversare Africa de Sud, Irlanda sau Scoția. De aici și obiectivul pe care și l-au propus.

Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a primit cu multă satsfacție vestea calificării echipei naționale la Campionatul Mondial de anul viitor. În 2023, Stejarii vor merge în Franța, unde vor participa la cea mai importantă competiție de rugby a anului, Cupa Mondială. Acest lucru a fost posibil după ce echipa națională a Spaniei a fost descalificată pentru încălcarea regulamentelor.

„În Săptămâna Luminată am primit o veste bună. Suntem calificați direct la Cupa Mondială. E o bucurie, o bucurie interioară pentru noi, pentru suporteri, pentru fani, pentru tot ceea ce înseamnă suflarea rugbystică românească. Meritam să fim la Cupa Mondială, meritam să fim direct calificați și iată că s-a întâmplat. E o calificare binemeritată de jucătorii nostri.

Merită, sunt câțiva jucători la apogeu, sunt câțiva jucători tineri, cu exuberanță, cu viteză, cu minte sclipitoare și cred că vom putea arăta la Cupa Mondială în Franța anul viitor că suntem o echipă care ne merităm locul între participante”, a declarat Alin Petrache, președinte Federația Română de Rugby.

Obiectivul Stejarilor în Franța

La Cupa Mondială din Franța, de anul viitor, România va întâlni în grupă unele dintre cele mai mari puteri ale rugbyului mondial. Este vorba despre Africa de Sud, Irlanda sau Scoția. Obiectivul Stejarilor pentru aceste jocuri este clar: cel puțin o victorie în meciurile din grupă.

„Nu pot să îmi doresc alți adversari, pentru că toate grupele sunt extrem de puternice. Sunt foarte bine împărțite și sunt echipe extrem de puternice. Dar ce bucurie mai mare poți să ai decât să joci cu o campioană mondială și să joci împotriva unor echipe din «6 Națiuni», extrem de puternice. Obiectivul României de fiecare dată a fost să aibă cât mai multe victorii. Ne dorim să putem să avem măcar câte o victorie în grupă, așa cum am făcut-o de fiecare dată”, a mai precizat președintele Federația Română de Rugby.

Ce înseamnă pentru un jucător Cupa Mondială

Fost participant la o Cupă Mondială, Alin Petrache știe ce simte un sportiv când joacă la o astfel de competiție. Este tot ceea ce-și poate dori mai mult, un sportiv, din momentul în care începe să se pregătească.

„Pentru un jucător de rugby, sau în general pentru orice sportiv, participarea la Cupa Mondială este mesajul suprem. Este dorința cu care te apuci de sport. În clipa în care pleci de la pitici și îmbrățișezi oricare sport, dar mai ales rugbyul, să mergi la o Cupă Mondială înseamnă să mergi la o finalitate pentru care te-ai pregătit toată viața”, a mai spus Alin Petrache.

sursa foto. Sports NET

România s-a calificat la Cupa Mondială

România s-a calificat după decizia Forului mondial al Rugby-ului, World Rugby, care a descalificat Spania. Această decizie era normală, dat fiind că Spania a folosit un jucător ce încălca criteriile de eligibilitate, verdictul a fost așteptat cu emoție de români. Federația Română de Rugby a depus o contestație împotriva jucătorului spaniol, iar acum a fost dat un prim verdict. Urmează apelul, în următoarele 14 zile de la pronunțare.

„E clar că am avut emoții, am avut emoții mari, dar iată că la final avem o veste bună. Suntem singurul sport de echipă din România care se califică la un turneu final la o Cupă Mondială. Federația Română de Rugby a depus o contestație împotriva jucătorului acum 6-7 săptămâni. World Rugby a preluat-o, deja nu mai e implicată România acum, pentru că Federația Internațională e împotriva spaniolilor pentru folosirea unui jucător care nu era eligibil și iată rezultatul. E un rezultat prim, pentru că va mai urma și apelul, în următoarele 14 zile”, a mai spus Alin Petrache.