Nicușor Dan, atacat din toate părțile! Gabriela Firea îl acuză: activitatea lui e sinonimă cu nimic
- Maria Miron
- 11 februarie 2022, 19:19
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, acuză că activitatea primarului Nicușor Dan poate fi caracterizată prin "nimic", și că Primăria Municipiului București ar fi plătit inutil o dobândă pentru un împrumut pe care nu l-ar fi utilizat.
Pe de o parte, Gabriela Firea atrage atenția că PMB nu a plătit constructorii unor trei mari șantiere și că banii ar fi rămas în conturile Primăriei.
Pe de altă parte, acuzatul Nicușor Dan ar fi fost inițial în poziția de acuzator, asta pentru că ar fi spus că vina este chiar a ministrului Firea, fost primar al capitalei.
”Grav! Să știe toți ce se întâmplă! Primăria Capitalei a plătit dobândă, inutil, pentru un împrumut nefolosit! Constructorii nu au fost plătiți, iar banii au stat în conturi. Nicușor Dan a făcut…NIMIC tot anul trecut. Dar a găsit vinovatul, evident tot eu, m-am obișnuit deja! A înțeles toată lumea că strategia primarului general este să dea vina pe mine și pe echipa mea pentru toate nereușitele sale. Nu-l mai creditează nici măcar majoritatea alegătorilor lui", s-a revoltat Firea pe o pagina personală de socializare.
Gabriela Firea acuză că PMB a pierdut 250.000 de lei
"Tot eu sunt de vină că Bucureștiul plătește, degeaba, dobânzi în timp ce banii sunt ținuți în conturi, cu alte scopuri? 250.000 de lei s-au pierdut”, a spus aceasta.
Mai mult, ministrul acuză că Primăria Capitalei a împrumutat 100 de milioane de lei în anul 2020, cu scopul declarat de a achita facturile la autobuzele mai puțin poluante, dar și a unor proiecte de infrastructură importante: pasajul Doamna Ghica, pasajul Ciurel și șoseaua Fabrica de Glucoză, care se dorea a fi lărgită.
”Să vă explic: În 2020, Primăria a împrumutat 100 de milioane de lei pentru a achita facturile la autobuzele mai puțin poluante și la trei șantiere mari (pasajul Doamna Ghica, pasajul Ciurel și lărgirea șoselei Fabrica de Glucoză). Curtea de Conturi a descoperit că Nicușor Dan a ținut în conturi nu mai puțin de 11 milioane de lei care ar fi trebuit folosite pentru achitarea lucrărilor. Și s-au plătit inutil aproape 250.000 de lei pentru dobânzi (foto cu dovada). Constructorii sunt tot neplătiți, iar bilanțul lucrările de investiții până acum este rușinos", dezvăluie ministrul Firea.
Trece în revistă eșecurile lui Nicușor Dan și propune măsuri
Conform ministrului în exercițiu, lucrările privind pasajul Doamna Ghica au întâmpinat blocaje pe perioade de luni de zile, și nici acum nu sunt finalizate, în timp ce parcarea nou construită din zona Pantelimon nu este dată spre utilizare și nimeni nu are cunoștință de data punerii sale în funcțiune. Mai mult, Firea acuză că lucrările din zona Prelungirea Ghencea sunt la fel cum le-a lăsat în fostul mandat de primar al PMB.
”Voi discuta cu toți consilierii generali PSD pentru a găsi soluții să deblocăm marile șantiere. Dacă primarul general are nevoie să fie împins de la spate, o vom face. Un lucru aș vrea să fie clar: VOI SUSȚINE mereu bucureștenii. Sunt pedepsiți suficient de un an și jumătate încoace!”, a transmis Gabriela Firea.