Gabriela Firea, ministrul Familiei: Nu acceptăm sub nicio formă creșterea vârstei de pensionare
- Simona Suciu
- 3 februarie 2022, 17:56
Ministrul Familiei spune că nu va accepta creșterea vârstei de pensionare, dar nu aceasta este principala problemă. Gabriela Firea spune că interzicerea cumulului pensiei cu salariul este de fapt confiscarea pensiei celor care își doresc să mai muncească.
Ministrul Familiei, GabrielaFirea, a anunțat că nu va accepta creșterea vârstei de pensionare. De asemenea, mai spune că respinge total propunerea de interzicere a cumulului pensiei cu salariul.
„O spun răspicat: NU acceptăm sub nicio formă creșterea vârstei de pensionare, dar nu aceasta este problema aflată în dezbatere, de fapt.
Proiectul de lege din Parlament nu se referă la obligația de a munci până la 70 de ani, ci la confiscarea pensiei celor care își doresc să mai muncească după împlinirea vârstei de pensionare. Ceea ce este grav! Nu putem fi de acord cu asa ceva! PSD nu poate accepta o astfel de sancțiune aplicată celor care au contribuit la pensie și vor să își continue activitatea!
În schimb, interzicerea cumulului pensiei cu salariul trebuie aplicată celor care abuzează de sistem, respectiv cei care se pensionează anticipat și continuă să lucreze la stat, de multe ori cu o pensie specială. În calitate de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse resping total această propunere.
Avem sute de asistenți maternali în țară care acum cumulează pensia cu salariul. Dacă trece acest proiect și asistenții maternali vor alege pensia în locul salariului cine va avea grijă de acei copii, îi scoatem din familii și-i aducem înapoi în centre?", a scris Gabriela Firea, joi, pe pagina de Facebook.
Nici ministrul muncii nu susține creșterea vârstei de pensionare
Și Ministrul muncii Marius Budai a declarat la Antena 3, că vârsta de pensionare nu se va mări la 70 de ani. „Este scris doar o precizare că încurajăm viața activă până la 70 de ani. (...) adică să fie stimulați cetățenii să lucreze până la 70 de ani această vârstă. Asta să știți că nu este rău. (...) Ceea ce a spus și premierul, și am spus și eu, este că nu există o intenție de asumare a răspunderii acestui Guvern pentru creșterea vârstei de pensionare. Nici n-a fost această discuție.
itați-vă, speranța de viață sănătoasă la naștere pentru bărbați - 59 de ani și 8 luni. O speranță de viață sănătoasă la 65 de ani - mai mergem cu 6 ani și 7 luni peste, asta înseamnă undeva la 70-71 de ani și 7 luni. Avem vârsta legală de pensionare la 65 de ani în România și dacă ne ducem la 70 de ani ce înseamnă: că mai luăm peste un an de zile, un an ș-un pic“, a declarat Marius Budai, pentru sursa citată.
Românii nu s-ar mai bucura de pensie
Creșterea vârstei de pensionare ar descuraja românii să mai contribuie la sistemul de pensii. „Păi de ce aș contribui eu în sistem dacă mă angajez la 20 de ani să contribui 50 de ani până la 70 de ani, ca să încasez pensie cât? 6 luni, un an? De ce aș mai contribui? 50 de ani să contribui! Păi mi-i strâng eu banii ăia!”, a mai declarat Marius Budai.