Telefonul în clasă, doar cu permisiune. Regulile aplicate acum
- Antonia Hendrik
- 18 septembrie 2025, 10:39
Sursa foto: dreamstime.comMinistrul Educației, Daniel David, a declarat că folosirea telefoanelor mobile de către elevi în timpul orelor poate avea consecințe și a cerut școlilor să monitorizeze respectarea regulilor. „Este interzis prin lege, prin hotărâre de guvern și prin ordin de ministru, dar trebuie să te asiguri că aceste reguli sunt aplicate efectiv”, a precizat Daniel David.
Ministrul Educației, despre cum pot fi sancționați elevii care folosesc telefonul în timpul orelor
Daniel David a transmis inspectoratelor școlare și directorilor solicitarea de a verifica modul în care sunt respectate regulamentele privind utilizarea dispozitivelor electronice în timpul activităților didactice. Deși folosirea telefoanelor este interzisă în majoritatea cazurilor, există o excepție clară: elevii pot accesa telefonul doar atunci când este folosit ca instrument educațional, cu aprobarea cadrului didactic.
Ministrul Educației a menționat că, deși cadrul legal este clar stabilit, aplicarea efectivă a acestor măsuri depinde de implicarea școlilor în asigurarea respectării regulilor. Daniel David a mai relatat faptul că mulți profesori i se plângeau de faptul că elevii îi filmau în timpul orelor.
„Erau presiuni pe mine, critici: domnule ministru, nu faceți nimic pentru utilizarea telefoanelor în școală. Copiii la ore se uită pe telefon, filmează profesorul. Și eu le spuneam: avem interdicție de a utiliza telefonul în sala de clasă în timpul orelor, cu excepția situației în care îți permite profesorul, pentru că folosește telefonul în scop educațional”, a declarat Ministrul Educației.

Ministrul Educației, despre telefoanele mobile la ore. Sursă foto: Pixabay.com
Pedepsele aplicabile elevilor care nu respectă regulile privind utilizarea telefoanelor în școli
Ministrul Educației, Daniel David, a explicat că sancționarea elevilor care nu respectă regulile privind folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor trebuie realizată gradual și în conformitate cu legea.
„Există deja măsuri prevăzute de lege, însă este important ca acestea să fie aplicate în mod etapizat”, a declarat oficialul. Printre opțiunile menționate se numără îndepărtarea elevului din sala de clasă, mutarea într-un spațiu special amenajat, convocarea părinților sau, în cazuri mai delicate, intervenția personalului de pază.
„Depinde. Poți să-l scoți din sala de clasă, să-l duci în sala de izolare. Poți să chemi părinții. Poți să chemi agentul de pază, dacă este nevoie”, a explicat Daniel David.
Ministrul Educației: Am văzut școli în care lucrurile funcționează
Daniel David a dat exemplul unor unități de învățământ în care astfel de reguli sunt deja implementate cu succes. În respectivele școli, fiecare sală de curs este dotată cu un dulăpior în care elevii își lasă telefoanele la începutul orei.
„Am văzut școli în care lucrurile funcționează. În fiecare sală de clasă era un mic dulăpior. Când copiii intră, își lasă telefonul acolo. Cred că sunt suficiente, doar că trebuie duse în mintea părinților, a copiilor și a profesorilor. Degeaba rămân scrise în legi”, a mai spus Ministrul Educației, potrivit edupedu.ro.