Marea Britanie vrea să interzică utilizarea telefoanelor mobile în școală: Sunt dăunătoare

Marea Britanie vrea să interzică utilizarea telefoanelor mobile în școală: Sunt dăunătoare Un nou tip de anxietate în România. Mulți tineri au această frică. Sursa foto: Arhiva EVZ

Interzicerea telefoanelor mobile va fi considerată una dintre măsurile care vor promova un învățământ mai liniștit. Gavin Williamson, secretar pentru probleme în educație în Marea Britanie, a spus că vrea să interzică telefoanele, deoarece sunt dăunătoare atunci când sunt utilizate în mod abuziv.

Guvernul a cerut opiniile profesorilor, a părinților și a altor angajați din diferite domenii, cu privire la modul în care poate fi încurajat un comportament benefic. “ Părinții nu doresc să-și trimită copilul la o școală unde acesta nu poate evolua. Fiecare școală ar trebuit să fie un loc unde elevii pot să prospere, iar profesorii pot să exceleze. Pentru a putea ajuta elevii să depășească provocările pandemiei, trebuie să ridicăm nivelul oportunităților acestora. ”

Asociația Conducătorilor de Școli și Colegii l-a acuzat pe secretarul educației pentru acest demers: “Secretarul pentru educație pare să fie obsedat de subiectul telefoanelor mobile în școli. În realitate, fiecare școală are deja politica ei privind utilizarea telefoanelor”, a spus secretarul general Geoff Barton.

„Abordările vor varia, însă aceasta este decizia fiecărei școli, nu este ceva care poate fi gestionat de la Westminster. Sincer, liderii școlilor și colegiilor ar prefera ca secretarul pentru educație să ofere un plan ambițios de recuperare post-pandemică și să stabilească modul în care intenționează să reducă întreruperile educaționale în următorul mandat”, a spus SkyNews.

Un nou program în școli

Sarah Hannafin, consilier senior al Sindicatului Liderilor Școlari NAHT, a avertizat că interzicerea telefoanelor nu ar funcționa pentru unele școli, deoarece nu există o politică care să fie implementată în fiecare unitate.

Ea a adăugat: „ Interzicerea totală a telefoanelor mobile poate cauza mai multe probleme, decât să le rezolve, ducând la folosirea telefonului pe ascuns, făcând problemele mai puțin vizibile și evidente.”

Departamentul pentru Educație din Marea Britanie a anunțat deja un program de 10 milioane de lire sterline. Directorii și specialiștii în comportamentul uman, din 22 de școli și două universități, care au reputație pentru menținerea unui sistem sănătos, vor susține școlile în această luptă. Aceștia vor oferi sfaturi privind nivelul scăzut al cursanților în clasă, interzicerea telefoanelor mobile și menținerea coridoarelor fără gălăgie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News