Meciul AEK Atena - Dinamo Zagreb, amânat. Violențe de neimaginat
- Ionel Sclavone
- 8 august 2023, 21:11
Meciul de fotbal dintre AEK Atena și Dinamo Zagreb, programat în preliminariile UEFA Champions League, a fost amânat. UEFA a luat această decizie după ce un suporter grec al AEK a fost ucis într-un scandal provocat de ultrașii croați. Victima, un tânăr de 29 de ani, a fost înjunghiată într-una dintre bătăile de stradă.
UEFA a decis să suspende meciul de fotbal dintre AEK Atena și Dinamo Zagreb, programat în preliminariile competiției Champions League. Decizia a fost luată ca urmare a incidentelor violente care au izbucnit între fanii AEK și ai lui Dinamo. În urma bătăilor de stradă, un suporter grec a fost omorât.
Violențele de pe străzile capitalei Greciei, Atena, au fost provocate de ultrașii din Croația care au venit să-și susțină echipa preferată Dinamo Zagreb. Deși nu aveau voie să participe la meci, de pe stadion, mai mulți fani ai oaspeților, de la Dinamo Zagreb, au venit cu mașinile proprii la Atena. Au fost identificați nu mai puțin de 150 de ultrași care au ajuns pe străzile capitalei Greciei și au provocat violențe.
Alături de suporterii lui Panatinaikos, rivalii celor de la AEK, croații au provocat scandaluri și bătăi de stradă. Nu au fost iertați nici simplii cetățeni, chiar dacă nu aveau nici o legătură cu fotbalul.
Cu o seară înainte de meciul dintre AEK și Dinamo Zagreb, galeriile celor două echipe s-au luat la bătaie, iar conflictul a degenerat într-un adevărat război sângeros. Croații, împreună cu susținătorii rivalilor de la Panatinaikos i-au atacat pe fanii celor de la AEK cu lanțuri, cuțite și cocktailuri Molotov. Un suporter grec, în vârstă de doar 29 de ani, a fost înjunghiat mortal de un ultras al grupării din Croația.
Poliția a intervenit, în stradă, încercând să liniștească lucrurile și a operat mai multe arestări. Potrivit presei din Grecia, polițitșii care au intervenit în forță între cele două tabere rivale au arestat nu mai puțin de 96 de huligani. Majoritatea au fost croați, 82, dar și greci, 12, un german, un austriac, un albanez și un bosniac. Pe lângă suporterul de la AEK care a decedat, alți opt bărbați, cinci greci și trei croați, au fost răniți și transportați de urgență la spital.
AEK - Dinamo Zagreb game is postponed after the murder of the fan.pic.twitter.com/DngX61PnTE
— Ronald Morgan (@ronaldmorgan_) August 8, 2023
Programul preliminatiilor Champions League
Turul trei preliminar al UEFA Champions League a început marți 8 august, de la ora 21:00, cu primele două partide, FC Copenhaga - Sparta Praga și Rakow - Aris. Tot miercuri mai sunt programate meciurile PSV - Sturm Graz, Klaksvik - Molde, Braga - TSC Backa Topola, Olimpija Ljubljana - Galatasaray.
Miercuri, 9 august, sunt programate alte trei jocuri, Panathinaikos - Marseille, Slovan Bratislava - Maccabi Haifa, Rangers - Servette.