Gigi Becali vrea să dea o mare lovitură Federației Române de Fotbal. Războiul la care finanțatorul nu va renunța

Gigi Becali vrea să dea o mare lovitură Federației Române de Fotbal. Războiul la care finanțatorul nu va renunța Gigi Becali. Sursa foto: Arhiva EVZ

Gigi Becali a discutat cu mai mulți conducători din Liga I și a anunțat că decizia nu mai poate fi întoarsă. Cu toți cer Federației Române de Fotbal să renunțe la o regulă care a stârnit multe polemici.

Gigi Becali vrea să desființeze regula U21, impusă de Federația Română de Fotbal (FRF). Finanțatorul de la FCSB a afirmat că a discutat cu reprezentanții multor cluburi din Liga I și cu toții au convenit că această obligativitate ar trebui boicotată, dacă reprezentanții de la „Casa Fotbalului” nu vor să renunțe la ea.

„Îi vom trimite o hârtie lui Burleanu, o înștiințare, trebuie să ia la cunoștință și să pună în aplicare. Noi îi dăm lui ordin, nu el nouă! Toate cluburile sunt de acord, în mare. Semnăm o hârtie și o trimitem la Federație. Ei sunt executanți, nu noi, ei sunt oameni puși de noi. Nu putem să stăm în somnolență și să fim batjocoriți de un om.

În Ungaria, primești bani de la Federație să utilizezi un jucător U21. Să facă și el așa! Eu fac fotbal ca să aibă el echipă națională? Nu! Eu fac fotbal ca să câștig bani. E rezolvată deja această problemă. Semnăm toți o hârtie și gata, îl înștiințăm pe Burleanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu mi-e frică de nimic. Dacă ai echipă puternică, nu ți se poate întâmpla nimic, n-au ce să-ți facă. În ultima etapă, am avut 2-0 cu Farul. Dacă eram noi buni, ne mai făcea cineva ceva?!”, a declarat Gigi Becali pentru gsp.ro.

Becali a început un nou război cu FRF

Regula a fost introdusă în fotbalul românesc în 2016, cu scopul de-a da șanse tinerilor fotbaliști să crească într-un timp mai scurt. În prezent, regula impune ca o echipă să aibă tot timpul pe teren un jucător U21.

„A mai vorbit despre revolte în trecut, iar când s-a uitat în spate era singur. Dintre cei 16, a zis că a vorbit cu Rotaru, cu «ăla de la Petrolul» (n.r. - Marian Copilu)... Îţi dai seama când te exprimi la modul «ăla de la Petrolul» că «ăla» o să vină imediat în spatele tău (n.r. - ironic), mai ales că ştim conducătorii din Liga 1 şi ştim cum gândesc, mai sunt şi unii care mai gândesc sănătos.

Nu cred că se poate întâmpla ceva. Spun sincer că aş vrea să trăiesc momentul - dar să nu mai fiu la Federaţie atunci - în care să nu mai fie regula asta. Sunt curios să văd ce se întâmplă atunci, câţi jucători U21 vor mai juca în Liga 1, câţi bani vor mai lua cluburile pe fotbaliștii vânduţi, că nu cred că au vândut jucători de 27 de ani. Au vândut de 23, 24 de ani, pe bani buni.

Din analizele mele, în campionatul 2013-2014 doar Viitorul şi Universitatea Craiova lui Rotaru foloseau un fotbalist sub 21 de ani, înainte ca regula să fie implementată”, a comentat Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, revolta pusă la cale de Becali, conform Orange Sport.