Program militar plătit pentru tinerii sub 25 de ani. Va fi lansat în luna martie 2026
- Raluca Dan
- 27 decembrie 2025, 22:15
Serviciu militar. Sursa foto: FreepikForțele armate britanice vor lansa, în luna martie, un program destinat tinerilor sub 25 de ani, care le va permite să urmeze timp de un an o pregătire plătită în armată, a anunțat sâmbătă Ministerul Apărării britanic, potrivit Reuters.
Program de pregătire în armată pentru tineri
Programul pilot va viza, într-o primă etapă, 150 de persoane, însă guvernul mizează pe extinderea schemei, astfel încât aceasta să ajungă, în final, la peste 1.000 de oameni. În program, tinerii nu vor participa la operațiuni active și nu vor fi obligați să rămână în armată după finalizarea programului, deoarece scopul său este transmiterea unor competențe transferabile, utilizabile și în alte sectoare.
Programul urmărește refacerea legăturii dintre societate și forțele armate, a declarat ministrul britanic al Apărării, John Healey, citat într-un comunicat.
„În această perioadă a anului, când familiile se reunesc și tinerii se gândesc la viitorul lor, îmi doresc ca oportunitățile excepționale oferite de forțele noastre armate să facă parte din discuțiile purtate în casele din întreaga Marea Britanie”, a mai spus acesta.
Autoritățile nu au anunțat care va fi plata
În condițiile în care serviciul militar obligatoriu nu mai există în Regatul Unit din 1960, șeful Statului Major al armatei britanice a avertizat, pe 15 decembrie, că „tot mai multe persoane” ar trebui să fie „pregătite pentru luptă”, pe fondul creșterii amenințărilor, în special a celei ruse.
„Este o nouă eră în apărare”, a subliniat ministrul Healey.

John Healey, ministrul britanic al Apărării. Sursa foto: Captură video X
Prin noul program, tinerii vor urma o pregătire în forțele terestre, aeriene și navale, însă guvernul nu a precizat nivelul remunerației. Programul le „va permite tinerilor britanici să descopere competenţele şi pregătirile incredibile propuse” de armată, a declarat John Healey.
Cât ar urma să dureze programul
Conform planurilor actuale citate de The Guardian, programul armatei prevede 13 săptămâni de instruire de bază ca parte a unui stagiu, în timp ce programul marinei ar dura un an și ar oferi instruire „din punct de vedere profesional” pentru marinari.