Practicile dure din azilele de bătrâni se vor încheia. Premierul ia măsuri radicale

Practicile dure din azilele de bătrâni se vor încheia. Premierul ia măsuri radicale Marcel Ciolacu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Marcel Ciolacu a declarat, la începutul ședinței de Guvern, că practicile pe care bătrânii din azilele groazei au fost nevoiți să le suporte se vor încheia oricât de „multe și dure” vor fi schimbările pe care autoritățile le vor lua. Premierul a subliniat că nu mai există empatie față de persoanele vârstnice.

Marcel Ciolacu a declarat, la începutul ședinței de Guvern de azi, 13 iulie, că cel mai important subiect în acest moment este problema din sistemul de protecție al bătrânilor și a persoanelor cu dizabilități. Premierul a spus că, în ultimele zile, a văzut că această activitate a devenit, de fapt, „o afacere cinică” în care este urmărit doar profitul, iar suferințele prin care bătrânii sau persoanele vulnerabile trec nu prezintă interes pentru cei care ar trebui să le poarte de grijă. Liderul Guvernului a subliniat că nu mai există niciun gram de empatie față de vârstnici.

„Este cât se poate de clar că activitatea de protecție a persoanelor vârstnice și vulnerabile s-a îndepărtat dramatic de scopul său inițial. Am văzut, din păcate, în ultimele zile, prea multe situații care probează... această activitate a devenit o afacere cinică, în care se urmărește profitul cu orice preț, deseori chiar prin suferințe crunte, provocate seniorilor noștri. Nu mai există niciun gram de empatie, de compasiune cu soarta unor oameni pe care viața i-a lovit atât de crunt. Aşa ceva se va sfârși oricât de multe şi de dure schimbări va trebui să facem”, a spus Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

Marcel Ciolacu a cerut autorităților să nu facă uz de zel în timpul controalelor

Ciolacu a mai adăugat că rezultatul preliminar al controalelor efectuate la nivel național arată că în urma verificării a aproape 1.100 de centre pentru bătrâni sau persoane cu dizabilități, 13 dintre ele au fost închise. Premierul a îndemnat autoritățile să nu facă „uz de zel” în timpul controalelor pentru că amenzile mari nu vor schimba situația din sistemul de îngrijire al bătrânilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderul Guvernului a făcut referire la un centru din județul Brașov, unde au fost găsite trei lămâi mucegăite. Patronii azilului au fost amendați cu 40.000 de lei în urma controlului. „Aș dori să le cer autorităților să nu picăm în cealaltă extremă şi să facem uz de zel. Nu cred că amendând cu zeci de milioane pentru că ai găsit trei lămâi mucegăite vom schimba ceva de fonc cu acestre controale”, a încheiat Marcel Ciolacu.