Mâncare de urzici cu usturoi și mămăligă. Preparatul care adună toată familia la masă în zilele de post
- Mădălina Sfrijan
- 22 martie 2026, 09:02
Urzici. Sursa foto: AIUrzicile apar în piețe odată cu venirea primăverii și sunt printre cele mai apreciate verdețuri, mai ales în Postul Paștelui, când multe gospodine pregătesc preparate simple și sățioase. Deși au un preț destul de piperat în piețe, acestea îți vor aminti de rețetele de odinioară, pregătite cu ingrediente puține, dar pline de savoare.
Urzici de post cu mămăligă și usturoi
Ingredientele necesare pentru această rețetă:
- 500-600 g urzici
- 1 lingură de făină
- 3-4 căței de usturoi
- 1 ceapă mare
- 1 lingură ulei
- sare și piper, după gust
Urzicile se aleg cu grijă, se spală bine în mai multe ape și se opăresc timp de câteva minute, după care se scurg și se clătesc cu apă rece pentru a-și păstra culoarea. După acest pas, se toacă mărunt.

Urzici. Sursa Foto: Dreamstime. com
Cum le pregătești
Într-o tigaie, ceapa se călește în ulei încins până devine aurie, apoi se adaugă făina și se amestecă la foc mic, astfel încât să se formeze baza sosului. Se toarnă treptat din apa în care au fiert urzicile, amestecând continuu, până când compoziția capătă o consistență cremoasă.
Se adaugă urzicile tocate și se mai completează cu puțină apă, dacă este necesar, lăsând preparatul să fiarbă aproximativ 10 minute. La final, se pune usturoiul pisat, se oprește focul, iar mâncarea se lasă acoperită câteva minute pentru ca aromele să se întrepătrundă.
Urzici cu usturoi și mămăligă
Mâncarea de urzici se servește caldă, alături de mămăligă, fiind o opțiune ideală pentru zilele de post. În afara postului, preparatul poate fi completat cu ouă ochiuri sau carne de pui. În unele zone din țară, urzicile nu sunt adăugate și în ciorbe. În Transilvania, ciorba de urzici este acrită cu borș sau cu oțet de casă, iar în compoziție se adaugă și bucăți de omletă cu slănină prăjită. Pentru un plus de gust, în ciorba de urzici se adaugă iaurt preparat în casă sau smântână cu un procent ridicat de grăsime.