Magistrala 6 de metrou, un nou prag atins. Scutul de foraj a intrat în Gara Băneasa

Magistrala 6 de metrou, un nou prag atins. Scutul de foraj a intrat în Gara BăneasaMagistrala M6. Sursa foto: Facebook/Metrorex

Continuă lucrările la Magistrala 6 de metrou din Capitală. Utilajul de foraj Sfânta Maria a ajuns la stația Gara Băneasa, unde scutul a străpuns peretele stației. Anunțul a fost făcut de Metrorex.

Metroul de Otopeni, mai aproape de concretizare

Potrivit reprezentanților Metrorex, înaintarea celor două utilaje de foraj, TBM Sfânta Maria și TBM Sfânta Ana, se desfășoară conform graficului de execuție stabilit pentru construirea structurii de rezistență a Secțiunii Sud.

„Începem anul 2026 marcând  încă o etapă relevantă în concretizarea Magistralei 6 de metrou! Parcursul ambelor două utilaje de foraj – TBM Sfânta Maria și TBM Sfânta Ana”- este conform planificării de execuție pentru realizarea structurii de rezistență pentru Secțiunea SUD a viitoarei Magistrale 6 de metrou!”, a explicat Mariana Miclăuș, Directorul General al Metrorex.

Cârtița Sfanta Maria

Cârtița Sfânta Maria. Sursa foto: Facebook/Metrorex

Un proiect așteptat de bucureșteni

Reprezentanții companiei au anunțat că, până în prezent, pe tronsonul cuprins între stațiile Tokyo, Aeroport Băneasa și Gara Băneasa au fost excavați 2.006 metri de tunel. Pe durata lucrărilor au fost montate aproximativ 1.334 de inele, cu ajutorul scutului de foraj de 600 de tone.

Un al doilea utilaj, cârtița Sfânta Ana, avansează spre aceeași stație, după ce a parcurs deja circa 1,6 kilometri în subteran.

Această fază corespunde realizării celui de-al doilea tronson de tunel de pe Linia 2 a secțiunii sudice a Magistralei 6, după ce Linia 1 a fost executată anterior pe aceeași distanță, cu cale dublă, de TBM Sfânta Ana.

Magistrala 6 de metrou. În ce stadiu se află lucrările

Pe segmentul sudic, între 1 Mai și Tokyo, la finalul lunii noiembrie, TBM Sfânta Maria ajunsese la 1.730 de metri excavați și 1.149 de inele montate.

În același timp, utilajul Sfânta Ana a înregistrat 1.227 de metri excavați și 813 inele montate de la debutul lucrărilor.

Cele mai avansate intervenții se regăsesc la viitoarea stație Tokyo, unde excavațiile au depășit 50.000 de metri cubi, iar volumul de beton turnat a trecut de 8.500 de metri cubi. Structura de rezistență este realizată în proporție de 61%.

La stația Aeroport Băneasa au fost finalizați toți cei 150 de piloți pentru Accesul Am și cei 1.787 de piloți pentru Accesul B. De asemenea, au fost excavați aproximativ 52.000 de metri cubi și s-au turnat peste 9.300 de metri cubi de beton, gradul de realizare a structurii de rezistență fiind de 79%.

În cazul stației Gara Băneasa, au fost executați 143 din totalul de 194 de piloți, iar volumul de beton turnat a ajuns la circa 7.000 de metri cubi. Structura de rezistență este realizată în proporție de 69%.

La viitoarea stație Piața Montreal, lucrările au avansat prin excavarea a peste 23.000 de metri cubi și turnarea a mai mult de 3.800 de metri cubi de beton. Gradul de realizare a structurii de rezistență este de 66%.