Macron, ridiculizat de presă după întâlnirea cu Nehammer

Macron, ridiculizat de presă după întâlnirea cu Nehammer Sursa foto: X

Aflat în vizită la Paris, cancelarul austriac Karl Nehammer i-a dăruit președintelui Emannuel Macron o pereche de mănuși de box. Liderul francez a fost ironizat de internauți, după ce pe rețelele de socializare au fost postate două fotografii alb-negru.

Fotografii care îl ilusrează pe Macron în poziție de luptă. Pozele au fost modificate de Soazig de la Moissonnière, fotograful oficial al președintelui.

Întâlnire Karl Nehammer-Emmanuel Macron

Purtătoarea de cuvânt a cancelarului austriac Karl Nehammer a precizat că cei doi lideri au discutat printre altele și despre box și antrenamente. Oficialul austriac în vârstă de 51 de ani a lăudat relațiile dintre cele două state, primele două economii din Uniunea Europeană.

„În timpul întâlnirii noastre, am avut câteva minute pentru a vorbi şi despre hobby-ul nostru comun, antrenamentul de box. Poate că mănuşile de box pe care i le-am adus lui Emmanuel Macron ar putea să-şi găsească o întrebuinţare în următoarea sa şedinţă de antrenament", a scris Nehammer pe X.

Ne puteți urmări și pe Google News

Imagini inedite cu cei doi lideri

Fotografiile cu cei doi lideri îi ilustrează într-o atmosferă cordială, de prietenie, în timp ce țin în mână celebrele mănuși de box roșii. Emmanuel Macron poartă una din ele. „Schimbul a fost unul cordial. Fără niciun schimb de lovituri", a adăugat purtătoarea de cuvânt a cancelarului austriac, Karl Nehammer.

Vizita oficialului de la Viena este prima vizită a unui cancelar austriac la Paris, după cea a conservatorului Sebastian Kurs din 2018. Luna trecută, președintele francez a fost fotografiat de Soazig Moissonniere, fotograful oficial al Palatului Elyse, în timp ce boxa.

Karl Nehammer și Manuel Macron

Sursă foto: X

Emmanuel Macron, ridiculizat în presa din Franța

Fotografiile au devenit virale și comentate de internauții din toată lumea. Macron a fost ironizat din cauza „mușchilor prelucrați digitali”. Imaginile alb-negru cu Emmanuel Macron în care apare cu mușchii umflați, în timp ce lovește cu putere un sac de box, au fost intens comentate luna trecută de presa francează.