Ludovic Orban: Trădarea lui Ciucu nu este motiv de răzbunare împotriva lui Nicușor Dan
- Maria Dima
- 13 decembrie 2025, 13:37
Sursa: Sursa Inquam photosFostul consilier prezidenţial Ludovic Orban a declarat că nu are resentimente față de președintele Nicuşor Dan, care l-a eliberat din funcție la scurt timp după numire, și a precizat că alăturarea sa în tabăra lui Ciprian Ciucu nu reprezintă o răzbunare. Orban a mai afirmat că a purtat o discuție cu Ilie Bolojan despre revenirea sa în PNL și este interesat de viziunea acestuia asupra viitorului partidului.
Ludovic Orban: Am avut o înţelegere cu Ciprian Ciucu
Ludovic Orban a mai spus că deciziile sale politice sunt determinate de rațiuni politice și nu de intenții de revanșă sau răzbunare. „Eu nu port pică. Ţin minte, am memorie bună, ştiu ce s-a întâmplat, îmi aduc aminte ce s-a întâmplat”, a afirmat fostul lider PNL, întrebat la Prima TV dacă s-a alăturat lui Ciprian Ciucu pentru a se răzbuna pe Nicuşor Dan.

Nicușor Dan. Sursă foto: presidency.ro
Despre faptul că, la un moment dat, Ciucu la trădat, Orban a spus că situația a fost clarificată: „Am avut o înţelegere cu Ciprian Ciucu, după care s-a dus la lansarea candidaturii lui Florin Cîţu, i-a părut rău şi şi-a cerut scuze. Şi-a cerut scuze într-un mod cu mult înainte de această campanie. Adică nu acum, rapid.”
Discuții privind revenirea în PNL
Fostul premier a mai declarat că a avut o discuție cu liderul PNL, Ilie Bolojan, și că este interesat de perspectiva acestuia asupra evoluției partidului: „Sincer, mă interesează discuţia cu domnul preşedinte Bolojan, viziunea pe care o are Ilie Bolojan asupra evoluţiei Partidului Naţional Liberal şi, de asemenea, gândirea strategică în mediul politic în care suntem astăzi. Iar pentru mine este foarte important ca Partidul Naţional Liberal să fie liberal, să fie un pilon solid al democraţiei din România, fără derapajele din perioada Iohannis.