James Moylan, inventatorul care le-a făcut șoferilor viața mai ușoară, a murit
- Antonia Hendrik
- 3 ianuarie 2026, 15:30
Sursa foto: James Moylan/FacebookJames Moylan, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea săgeții indicatorului de pe bordul autovehiculelor, a murit. Deși numele său nu este cunoscut publicului larg, invenția a devenit un element de bază pentru șoferii din întreaga lume, informează fordauthority.com.
James Moylan a murit la 80 de ani
Prin această soluție tehnică aparent banală, Moylan și-a pus amprenta asupra industriei auto, influențând modul în care milioane de oameni interacționează cu vehiculele lor.
Acum aproximativ un an, Ted Ryan, managerul de brand al Ford Archives and Heritage, a readus în atenția publicului o poveste fascinantă din istoria companiei Blue Oval: Săgeata Moylan. Această idee aparține fostului inginer Ford, Jim Moylan, care era deranjat de faptul că șoferii nu aveau o metodă simplă de a ști pe ce parte a mașinii se afla rezervorul de combustibil.
Soluția lui Moylan a fost intuitivă: o mică săgeată lângă simbolul de benzină de pe bord, care indică clar partea rezervorului. Inventivitatea sa a fost atât de practică, încât nu a rămas doar un element al vehiculelor Ford, ci s-a răspândit rapid în întreaga industrie auto, devenind standard datorită simplității și utilității sale evidente.
James lasă moștenire săgeata Moylan de lângă indicatorul de combustibil
Născut și crescut în Detroit, Moylan a început să lucreze la Ford în 1968 ca desenator în departamentul de inginerie caroserie, iar în anii ’70 a trecut în ingineria materialelor plastice, după o scurtă perioadă în care a fost concediat.
În anii ’80, Moylan a petrecut o perioadă în Hiroshima, Japonia, ca parte a colaborării dintre Ford și Mazda. În cele din urmă, s-a pensionat în 2003, însă rămâne cel mai cunoscut pentru ideea care a transformat modul în care șoferii interacționează cu mașinile.

Săgeata de la bord inventată de James Moylan. Sursa foto: Ford
Totul a început într-o zi ploioasă din 1986, când Moylan a parcat o mașină de serviciu la o benzinărie doar pentru a realiza că rezervorul se afla pe partea opusă pompei.
Ud până la piele, a venit imediat cu soluția simplă și ingenioasă: o săgeată lângă indicatorul de combustibil, care să arate rapid șoferilor pe ce parte se află rezervorul. Ideea sa, deși aparent minoră, a fost atât de practică încât s-a răspândit în întreaga industrie auto și a devenit un standard universal.
James Moylan a povestit momentul în care a conturat ideea atât de utilă șoferilor
Într-un interviu acordat pentru Design News în 2020, James Moylan a povestit momentul în care a conturat ideea care avea să devină cunoscută drept Săgeata Moylan: „M-am întors la birou după ședință și, fără să-mi scot măcar haina, m-am așezat și am început să desenez prima schiță a acestei propuneri. Am dactilografiat-o, am predat-o și am uitat complet de ea”.
Propunerea sa către șeful său, RF Zokas, era clară și simplă: indicatorul sau simbolul pe care îl imagina să fie amplasat lângă indicatorul de nivel al combustibilului și să informeze șoferul pe ce parte a mașinii se află clapeta de alimentare.
Implementarea s-a făcut rapid: până în 1989, „săgeata Moylan” apărea pe vehiculele Ford, iar ceea ce părea o idee minoră a devenit o soluție universală adoptată ulterior de întreaga industrie auto. Astfel, un detaliu discret, dar extrem de util, a intrat în rutina zilnică a milioane de șoferi din întreaga lume.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.