Iran. sursa: Juan Camilo Bernal | Dreamstime.com
Din cuprinsul articolului
O parte uriașă din Iran, o suprafață cam cât Republica Moldova, aproximativ 31.400 km², se scufundă cu peste 10 mm pe an. Dar în alte părți tasarea este mult mai accentuată, atingând 34 de cm pe an. O evoluție care îngrijorează cercetătorii, scrie Live Science.
Tasarea afectează zone întinse din Iran
În apropiere de Rafsanjan, solul coboară chiar și cu 34 cm anual. Pentru sute de mii de oameni, asta nu e un fenomen abstract. Înseamnă clădiri crăpate, drumuri distruse, conducte rupte, fântâni care seacă și pierderea unei rezerve de apă dulce greu de înlocuit. Acest fenomen se numește tasare: pământul se compactează și coboară atunci când din subteran se extrage mai multă apă decât se reîncarcă natural.
O echipă condusă de cercetători de la Universitatea din Leeds a analizat imagini radar din sateliții Sentinel-1 ai Agenției Spațiale Europene, urmărind cum s-a mișcat solul iranian între anii 2014 și 2022. Radarul „vede” milimetric deformările fine ale terenului, chiar și pe suprafețe întinse. Rezultatul: 106 zone de tasare identificate și cartografiate.
De ce e important? Pentru că măsurarea precisă arată unde și cât de repede se scufundă terenul, o informație critică pentru urbanism, apărare civilă și gestionarea apei.
Ce provoacă tasarea
În Iran, aproximativ 60% din alimentarea cu apă vine din acvifere, „bazine” subterane de nisip, pietriș și roci poroase, ale căror spații dintre granule sunt umplute cu apă. Când pomparea depășește mult reîncărcarea prin ploi și topirea zăpezilor. Presiunea apei scade, iar granulele de sedimente se apropie unele de altele, volumul total se micșorează, iar suprafața coboară.
În mod normal, există o recuperare elastică sezonieră (solul „respiră” ușor în ritmul ploilor). Dar după un prag, compactarea devine plastică: spațiile poroase se prăbușesc și nu mai pot fi recreate. De aceea, multe dintre tasările observate în Iran sunt ireversibile. Chiar dacă nivelul apei revine, terenul nu mai urcă la cota inițială.
Cât de grav este
31.400 km² afectate de tasare cu aproximativ 10 mm pe an. O suprafață care reprezintă 2% din țară. Cel mai grav fenomen s-a înregistrat în Rafsanjan. Acolo s-a constat o tasare de 34 cm/an, adică 3–4 metri în zece ani. O altă regiune, Bardaskan are o aria afectată care a crescut cu 40% față de estimările din 2008. Peste 650.000 de oameni sunt expuși unor riscuri mai mari legate de infrastructură și apă.
Orașe mari precum Teheran, Karaj, Mashhad, Isfahan, Shiraz sunt vizate direct. Pantele ce apar între zonele care se lasă diferit creează fisuri și instabilitate structurală. În paralel, compactarea acviferelor înseamnă pierdere permanentă de capacitate de stocare: chiar dacă vin ani ploioși, subsolul „ține” mai puțină apă.
Nu este doar problema Iranului
Tasarea legată de apa subterană afectează și Mexico City, Central Valley (California), părți din China și Italia. Iranul se află însă în zona „extremă” a vitezelor de scufundare, mai ales acolo unde agricultura irigată se bazează intens pe pomparea din adânc.
De cesunt îngrijorați cercetătorii. Pentru că apa subterană este precum economiile financiare în bancă. Dacă o cheltuim mai repede decât o punem la loc, nu doar că rămânem fără lichidități în anii secetoși, dar se micșorează și seiful: acviferul compactat nu mai poate depozita aceeași cantitate. Tasarea e nota de plată a acestei datorii, concluzionează Live Science.
