Timmy nu și-a mai găsit drumul spre casă. Povestea tristă a balenei salvate care a murit la doar câteva zile după eliberare
- Maria Dima
- 12 iunie 2026, 18:47
Balena. Sursă foto: wikimedia
Balena cu cocoașă cunoscută sub numele de „Timmy”, care a ținut luni la rând Germania cu sufletul la gură, a murit la doar câteva zile după ce a fost transportată și eliberată în Marea Nordului în cadrul unei ample operațiuni de salvare.
Anunțul a fost făcut de autoritățile germane, după analiza datelor transmise de senzorul montat pe animal înainte de eliberare. Potrivit lui Till Backhaus, ministrul Mediului din landul Mecklenburg – Pomerania Inferioară, balena ar fi murit în jurul datelor de 6 sau 7 mai, la mai puțin de o săptămână după revenirea sa în larg.
O poveste care a provocat un val de emoții
Soarta lui Timmy a devenit un subiect urmărit cu atenție în Germania după ce balena a eșuat în repetate rânduri pe coastele Mării Baltice, departe de habitatul său natural, potrivit DPA:
Încercările autorităților de a o readuce în larg nu au avut succes. În cele din urmă, o inițiativă privată finanțată de mai mulți oameni de afaceri a organizat transportarea animalului cu o barjă în Marea Nordului.
Decizia a stârnit controverse. Mai mulți ecologiști au avertizat încă de atunci că balena era extrem de slăbită și că o astfel de operațiune i-ar putea provoca o suferință suplimentară.
Balena Timmy a înotat peste 200 de kilometri înainte de a muri
Pe 2 mai, Timmy a fost eliberată la aproximativ 70 de kilometri de portul danez Skagen. Speranța tuturor era că mamiferul își va relua traseul natural și va reveni în apele care îi oferă hrană și condiții de supraviețuire.
Datele colectate de senzor au arătat însă altceva. În loc să se îndepărteze de zona periculoasă, balena a parcurs aproximativ 215 kilometri în direcția Mării Baltice, regiune care nu reprezintă habitatul său obișnuit.
Pe măsură ce zilele treceau, deplasarea animalului a devenit tot mai lentă. În același timp, scufundările sale nu mai atingeau adâncimile observate anterior, un semn că starea sa se deteriora.
„Nu a reușit să profite de această ocazie”
Ministrul german al Mediului a mărturisit că este profund întristat de finalul acestei povești. „Nu a reușit să profite la maximum de această ocazie”, a spus Till Backhaus, referindu-se la șansa pe care balena o primise odată cu revenirea în Marea Nordului.
La două săptămâni după eliberare, Timmy a fost găsită moartă pe insula daneză Anholt.
Ce se va întâmpla cu rămășițele balenei
Cadavrul balenei Timmy aflat într-un stadiu avansat de descompunere, a fost examinat de specialiști. Investigațiile nu au reușit să stabilească cu exactitate cauza morții.
Autoritățile daneze au anunțat că rămășițele balenei vor fi reciclate pentru producerea de biodiesel. O parte dintre oase vor fi păstrate și expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Copenhaga.
Astfel se încheie povestea lui Timmy, balena care a luptat luni întregi pentru a supraviețui și care, deși a primit o nouă șansă, nu a mai reușit să se întoarcă acolo unde îi era locul.