Ursoaica de la Bușteni, împușcată după ce a intrat într-o casă cu cei trei pui. Un pui a murit, ceilalți doi sunt căutați

Ursoaica de la Bușteni, împușcată după ce a intrat într-o casă cu cei trei pui. Un pui a murit, ceilalți doi sunt căutați Sursa foto: Dreamstime.com

Ursoaica filmată vineri la prânz într-o locuință din stațiunea Bușteni, unde intrase împreună cu cei trei pui în căutare de hrană, a fost împușcată de autorități, în urma unei intervenții considerate cu grad ridicat de pericol.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Bușteni,  autoritățile au fost alertate în cursul zilei prin apeluri la 112 privind prezența unei ursoaice însoțite de trei pui într-o gospodărie din oraș.

Ursoiaca împușcată la Bușteni

Situația a fost evaluată ca fiind una cu risc major, după ce animalele au revenit de mai multe ori în aceeași gospodărie.

„La fața locului s-au deplasat echipajele competente, fiind confirmată prezența animalelor în zona respectivă. Ulterior, echipa de intervenție s-a întrunit și a monitorizat situația, inclusiv proprietățile învecinate. În cursul după-amiezii, animalele au revenit în aceeași gospodărie, situația fiind evaluată ca având un grad ridicat de pericol pentru siguranța persoanelor aflate în zonă”, se arată în comunicat.

Cum a fost luată decizia

În aceste condiții, conform legii, ursoaica a fost împușcată, iar unul dintre pui a fost rănit mortal.

„În timpul acțiunii, exemplarul adult a fost recoltat. Unul dintre pui a suferit răni incompatibile cu viața, iar ceilalți doi pui s-au retras în zona împădurită. Aceștia sunt în continuare căutați pentru a fi preluați și duși către adăpostul pentru pui de urs de la Bălan, județul Harghita”, mai precizează Primăria Bușteni.

Ursoaica și puii săi au intrat de două ori în aceeași locuință

Ursoaica și puii săi au intrat de două ori în ultimele două zile în aceeași locuință aflată la marginea pădurii, reușind de fiecare dată să ajungă la frigider și să se hrănească.

Mihai Văsii, fiul proprietarului casei, a declarat că tatăl său, în vârstă de 92 de ani, se afla în zona demisolului în momentul uneia dintre incursiuni.