Comoară de 9 milioane de euro, găsită într-o pivniță din Belgia. Un student a făcut descoperirea

Comoară de 9 milioane de euro, găsită într-o pivniță din Belgia. Un student a făcut descoperireaAur. Sursa foto: AI

Un student belgian în vârstă de 18 ani a făcut o descoperire spectaculoasă în timpul unor lucrări de renovare. Tânărul a găsit aur estimat la aproximativ 9 milioane de euro, ascuns într-un perete al unei clădiri din Saint-Gilles-lez-Termonde, Belgia, potrivit Le Figaro.

Studentul a găsit piesele din aur în timp ce lucra la fundația clădirii

Comoara era formată din monede, pepite și lingouri de aur. Descoperirea a avut loc în timp ce studentul lucra alături de un coleg la montarea unor conducte noi.

Kobe și colegul său au fost nevoiți să sape până la fundațiile imobilului, pe care ulterior au început să le demoleze. În timpul lucrărilor, tânărul a observat ceea ce a crezut inițial că era un șir de monede obișnuite.

„Am văzut ceva și am crezut că este un șir de monede de un euro. Așa că am început să săpăm, iar apoi am observat un mic bloc de aur. Am continuat să săpăm și ne-am dat seama că era de fapt puțin mai mare decât credeam. Valora aproximativ 9 milioane de euro. Este o cantitate imensă de aur”, a declarat studentul.

aur

Aur. Sursa foto: AI

Aurul a fost ascuns într-un perete al pivniței

Descoperirea a fost făcută la așa-numita „casă a berarului”, o clădire impunătoare asociată unei foste fabrici de bere, situată în apropiere de Bruxelles. Fabrica și-a început activitatea în 1899 și a fost închisă în 1970.

Imobilul este renovat în prezent pentru a fi transformat în studiouri și birouri.

Administratorul șantierului a explicat că aurul era învelit într-o pungă de plastic și fusese zidit în peretele pivniței. Printre obiectele descoperite se aflau monede, pepite și lingouri care aveau numere înscrise pe ele.

Pentru student, modul în care fusese ascunsă comoara indică faptul că aurul nu a ajuns întâmplător acolo.

„Se pare că a existat o pivniță aici care a fost ulterior umplută. Aurul era de fapt încorporat în perete, nu pus într-un seif sau ceva de genul ăsta. Deci cred că a fost în mod clar ascuns intenționat”, a arătat el.

Autoritățile încearcă să afle de unde provine aurul

Comoara se află acum într-un loc securizat din Bruxelles, în timp ce autoritățile încearcă să stabilească proveniența monedelor și a lingourilor.

Faptul că aurul a fost găsit în timpul lucrărilor de renovare nu înseamnă automat că proprietarul acestuia poate fi identificat. Anchetatorii trebuie să verifice mai întâi dacă obiectele au legătură cu un furt sau cu alte activități ilegale.

Istoria clădirii ar putea oferi indicii importante despre persoana care a ascuns aurul și despre momentul în care comoara a fost zidită.

Legislația belgiană acordă timp pentru revendicarea comorii

În Belgia, persoanele care descoperă astfel de obiecte trebuie să respecte procedurile prevăzute de lege. Potențialii proprietari au la dispoziție o perioadă de cel puțin cinci ani pentru a se prezenta și a revendica bunurile.

Până atunci, autoritățile vor încerca să stabilească originea aurului și circumstanțele în care acesta a fost ascuns în clădire.