

Ilie Năstase, primul lider din era ATP și campion la Roland Garros în 1973, a fost acuzat de prietenul său Ion Țiriac că „ar umfla” sumele pe care le-a câștigat de-a lungul carierei din tenis.
Năstase și Țiriac au făcut echipă în proba de dublu la ediția din 1970 în cadrul turneului de Mare Șlem de la Paris, an în care s-au și impus în această probă pe zgura de la Roland Garros.
„Ilie îmi povestea: <<Eu cred că mi-au dat, când am câştigat Roland Garros, 12.000 de dolari>>. E senil, că nu i-a luat. A luat 2.000-3.000.
Când am câştigat dublul, el minte, zice că ne-a dat 500 de dolari. Mi-au dat mie 500 de franci, care erau 100 de dolari, dar erau alte vremuri”, a spus Ion Țiriac, pentru TVR.
În 2019, Ion Țiriac a făcut o comparație între premiile câștigate în perioada sa de activitate și cele din prezent, care vorbește de la sine despre schimbările din tenis.
„Păi, Năstase zice… dar el e mai tânăr şi nu-şi aduce aminte. Eu trebuie să-mi amintesc de treburile astea. Eu îmi amintesc dă atunci când am câştigat în ’70 dublul de la Roland Garros ne-au dat 100 de dolari. El zice că ne-au dat 150. Nu, eu zic că 100 ne-au dat. Iar astăzi eu, aici, am undeva la 16-17 milioane de dolari pentru opt zile de competiţie (n.r. turneul de la Madrid).
Deci s-au schimbat puţin lucrurile. S-au schimbat! S-a schimbat puţin sportul. Piaţa cere. Atât timp cât piaţa cere şi se poate vinde treaba asta care se numeşte sport. Dar, după cum vedeţi, a devenit o profesiune sportul. În toate ramurile sportive, unele mai bogate, altele mai sărăcuţe. Tenisul este, probabil, după fotbal”, spunea Țiriac, pentru Digi Sport.