Ion Iliescu, influențat să își țină rudele la distanță. Fostul președinte și-a ignorat chiar și unul dintre nepoți

Ion Iliescu, influențat să își țină rudele la distanță. Fostul președinte și-a ignorat chiar și unul dintre nepoți Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ion Iliescu nu a avut copii, însă puțină lume știe că acesta are nepoți. Andrei Iliescu este unul dintre ei, însă nu s-a bucurat de o relație apropiată cu fostul șef de stat.

Ajuns la vârsta de 51 de ani, nepotul lui Ion Iliescu nu a reușit să se apropie de unchiul său. Andrei povestește cine a fost împotriva unei relații mai apropiate.

Andrei a încercat de mai multe ori să ia legătura cu Ion Iliescu

Andrei Iliescu a povestit într-un interviu vechi de peste 20 de ani că a încercat să ia legătura cu fostul președinte de mai multe ori. Nici măcar tatăl său, fratele fostului președinte, nu a reușit să păstreze o relație apropiată.

Cea care s-ar fi opus ca Ion Iliescu să păstreze o relație apropiată cu fratele și cu nepotul său vitreg ar fi fost soția politicianului:

Ne puteți urmări și pe Google News

„O femeie foarte rece, respingătoare. Cred că nu i-au plăcut copiii. Andrei a încercat de mai multe ori să se apropie, încă de când era copil. A fost îndepărtat de răceala ei. Nina Iliescu nu se purta urât, dar te făcea să înțelegi că nu ai ce căuta în casa lor”, susțin surse din anturajul lui Andrei Iliescu pentru Gândul.

Nepotul fostului președinte se simțea ca un străin

Chiar și Andrei a mărturisit un episod delicat. Acesta a sunat să-i transmită unchiului un mesaj de Sfântul Ion. Se pare că Nina Iliescu l-ar fi repezit:

„Mă trata ca pe un străin. Aveam o relație și mai rece cu mătușa mea”, mărturisea Andrei într-un interviu din 2001.

Cu toate că relația dintre Andrei și Ion Iliescu nu a fost una apropiată, fostul președinte a reușit de câteva ori să fie atent cu ruda sa, căreia i-a făcut mai multe cadouri.

Ion Iliescu nu a avut o relație caldă cu rudele sale

În 1991, Andrei a primit de la Ion Iliescu o cameră video pe care a vândut-o

Cu o altă ocazie a primit de la fostul președinte o brățară de aur de la un brand de lux. Andrei Iliescu mai spunea în urmă cu peste 20 de ani că relația de rudenie cu Ion Iliescu nu l-a ajutat în viață.

În prezent, Andrei Iliescu are probleme de natură penală. Acesta a fost trimis în judecată pentru tăinuire, într-un dosar de corupție.

Andrei Iliescu s-a prezentat, la sfârșitul lunii noiembrie, la Tribunalul Ilfov. Acolo unde a început procesul de corupție în care este cercetat alături de Horia Palmer-Hîrtopanu, fost director din Ministerul Educației.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, Horia Hîrtopanu, fost director din Ministerul Educației, ar fi primit o mită de peste 300.000 de euro de la un om de afaceri care ar fi încercat să pună mâna pe mai multe contracte pentru construirea de grădinițe. Andrei Iliescu ar fi primit de la Palmer-Hîrtopanu Horia, sumele de 52.700 lei şi 15.305 euro.