Cel mai mare secret al lui Ion Iliescu. Dezvăluire șoc făcută de nepotul dictatorului Nicolae Ceaușescu
- Mihnea Talau
- 25 noiembrie 2021, 07:09
Nepotul fostului dictator Nicolae Ceaușescu și fiul lui Ion, cel mai mic frate al fostului lider comunist, Nicolae Ceaușescu, a povestit, miercuri, în cadrul unei emisiuni televizate, detalii neștiute despre celebra sa familie și despre fostul președinte Ion Iliescu, un apropiat al părinților săi.
Nicolae Ceaușescu, căruia apropiații îi spun Nicu, a fost întrebat cât de apropiat era tatăl său, Ion Ceaușescu, de Nicolae și Elena Ceaușescu.
„În tinerețe, tatăl meu a locuit cu Nicu, Valentin și cu domnul Ion Iliescu la ei în casă, pe strada Herăstrău. Ion Iliescu a fost crescut de Nicolae Ceaușescu. Știu că l-a sprijinit foarte mult, pentru că era un apropiat al tatălui meu.
Pe vremurile alea, fondul locativ era probabil foarte rezervat. În virtutea relațiilor pe care le avusese Nicolae Ceaușescu cu tatăl lui Ion Iliescu, care fusese ilegalist, închis pe la Doftana, Târgu-Jiu. Nu avea unde să stea și l-au luat și a stat o perioadă relativ lungă, până a plecat la studii unde a fost trimis, de asemenea, de unchiul meu, la Moscova, unde devenise șeful studenților comuniști de la Moscova", a spus Nicu Ceaușescu la Antena 3.
Se știa din 1982 despre FSN și se vorbea despre „succesorul” Ion Iliescu
„Dau din casă acum: în 1982-1983, vorbeam în casă cu tata și cu Nicu - bine, ei vorbeau, eu mai mult ascultam, pentru că nu cunoșteam nici personajele - că la un moment dat tatăl lui (Nicolae Ceaușescu, n.r.) va pleca din funcție și va veni Ion Iliescu.
Tot atunci tata primea niște semnale din partea Frontului Salvării Naționale (FSN), care exista din 25 noiembrie 1982. Scenariul, la vremea respectivă, era exact ce s-a întâmplat, numai că s-a oprit la un moment dat, după executarea cuplului prezidențial.
Urmau frații și rudele până la gradul III, casa de la Scornicești să fie rasă de pe fața pământului. Tot acest scenariu era în lumina de a sprijini realizarea socialismului și neîntinarea sa. În materialele de care vă vorbesc eu nu era în mod explicit Ion Iliescu, dar în discuțiile dintre tata și Nicu era foarte apreciat la vremea respectivă Ion Iliescu. Și știau ei - și implicit am auzit și eu - că după ce va fi îndepărtat de la conducerea țării unchiul meu va veni la conducere Ion Iliescu.
Și Nicu și tata au avut o relație bună cu Ion Iliescu, era un om cu o deschidere, un om inteligent, un om cult, nu era de ici de colea la vremea respectivă și îl așteptau ca pe o soluție de a continua ce a fost bine în guvernarea trecută", a mai povestit nepotul dictatorului.