Întârzieri fără sfârșit la recalcularea pensiilor. CNPP a stabilit ce se întâmplă cu viitoarele plăți

Întârzieri fără sfârșit la recalcularea pensiilor. CNPP a stabilit ce se întâmplă cu viitoarele plățiPensionari. Sursa foto: Dreamstime

Procesul de recalculare a pensiilor continuă să provoace nemulțumiri în rândul pensionarilor, după ce mii de persoane au reclamat întârzieri în emiterea noilor decizii.

Reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) au venit cu explicații oficiale, în contextul numeroaselor sesizări transmise către Avocatul Poporului. Instituția a anunțat că, deși procesul durează mai mult decât era estimat inițial, drepturile bănești vor fi plătite retroactiv după finalizarea recalculărilor.

Peste 1.800 de petiții depuse de pensionari

În perioada 2024 – ianuarie 2026, Avocatul Poporului a primit peste 1.800 de petiții legate de modul în care sunt soluționate cererile de pensii. Cele mai multe reclamații au vizat întârzierile în recalculare și lipsa deciziilor actualizate.

Mulți pensionari spun că așteaptă de luni întregi finalizarea dosarelor, fără să primească informații clare despre stadiul solicitărilor.

Poprirea pensiei

Pensie. Sursa foto: evz.ro

Explicațiile Casei de Pensii

Reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice susțin că activitatea caselor teritoriale se desfășoară într-un ritm intens. Angajații trebuie să gestioneze simultan recalculările, dosarele noi de pensionare și modificările de drepturi deja existente.

Potrivit instituției, întârzierile sunt provocate de mai mulți factori. Volumul mare de muncă raportat la numărul redus de angajați reprezintă principala problemă. În plus, unele dosare sunt complexe și implică aplicarea unor hotărâri judecătorești sau recalculări succesive.

Al doilea impediment

Un alt obstacol îl constituie transferul datelor din sisteme informatice vechi, proces care necesită verificări suplimentare. În anumite situații, pensionarii au fost contactați pentru completarea sau refacerea adeverințelor necesare.

Autoritățile anunță că recalcularea generală prevăzută de Legea nr. 360/2023 a fost finalizată, la fel și recalcularea pensiilor foștilor agricultori.

Pentru așa-numita „mică recalculare”, au fost identificate aproximativ 225.000 de dosare eligibile. Până acum, circa 65.000 de dosare depuse după 1 septembrie 2024, care vizează valorificarea unor stagii de cotizare sau sporuri suplimentare, au fost deja soluționate.

Ce documente trebuie depuse pentru recalculare. Important pentru pensionari

Pensionarii care solicită recalcularea pensiei trebuie să depună o cerere la Casa Națională de Pensii Publice sau la casa teritorială de pensii de domiciliu. Dosarul trebuie să includă documente care dovedesc perioadele lucrate, salariile obținute și contribuțiile achitate.

După verificarea actelor, instituția emite decizia de recalculare, unde este stabilită noua valoare a pensiei. Dacă sunt constatate diferențe pentru perioade anterioare, acestea sunt plătite retroactiv.

Cum se calculează noua pensie

Recalcularea pornește de la stabilirea punctajului mediu anual, calculat pe baza veniturilor și contribuțiilor plătite de-a lungul activității profesionale.

Pentru persoanele care au lucrat în condiții grele sau periculoase, legea permite aplicarea unor coeficienți suplimentari. Astfel, un an lucrat în condiții deosebite poate fi considerat echivalentul a până la 1,5 ani de vechime, iar în condiții speciale chiar doi ani. Aceste majorări cresc vechimea totală și influențează direct valoarea finală a pensiei.

Conform instituției, niciun pensionar nu va pierde sumele cuvenite din cauza întârzierilor administrative. Diferențele rezultate după recalculare vor fi achitate integral, retroactiv, odată cu emiterea deciziilor finale

2
5