Încă un suspect reținut în dosarul camionului cu muniții de la vama Leușeni-Albița

Încă un suspect reținut în dosarul camionului cu muniții de la vama Leușeni-AlbițaSursa foto: Poliția Română

Republica Moldova. Încă o persoană a fost reținută pentru 72 de ore în cadrul anchetei privind camionul încărcat cu muniții, descoperit la punctul de trecere Leușeni-Albița. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că suspectul ar fi avut rolul de organizator și este cercetat pentru complicitate la contrabandă cu armament.

Cernăuțeanu nu a precizat cetățenia persoanei reținute, dar a menționat că aceasta a fost arestată pe teritoriul Republicii Moldova.

„O mare parte dintre cei implicați sunt cetățeni ai Republicii Moldova, iar alții au fie cetățenie străină, fie dublă cetățenie”, a adăugat oficialul pentru newsmaker.md

Până în prezent, cinci persoane au fost reținute în acest caz: șoferul camionului, cetățean al Republicii Moldova, reținut în România, și alte patru persoane, toate reținute pe teritoriul Republicii Moldova.

La rândul său, șeful SIS, Alexandru Musteață, a spus că instituția pe care o conduce lucrează cu serviciile partenere atât din Ucraina, cât și din România, pentru a stabili toate detaliile, astfel încât asta să nu se mai repete.

„SIS are în vizor acest fenomen, cum ar fi traficul de armament în regiunea noastră. Lucrăm și investigăm mai multe spețe la moment. Ele sunt încă în lucru. Multă informație a fost prelucrată anterior, prin schimb de informații cu servicii de parteneri din regiune, astfel încât să nu se ajungă la o etapă în care armamentul ajunge în regulă în Moldova”, a spus Alexandru Musteață.

Traseul armelor indică producție la uzina din Tula, Rusia

Potrivit președintelui Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp Carp, analiza tehnică arată că o parte dintre arme provin din zona Tula, Federația Rusă. „Perioada de producere a acestui armament este perioada 2019–2024: 2024 este drona, celelalte sunt 2019–2021”, a precizat el. Oficialul a remarcat faptul că circulația ilegală a armelor este un fenomen obișnuit în zonele de conflict și este foarte probabil ca armamentul să fie „trofee” capturate de armata ucraineană.

„Exact asta se întâmplă și astăzi în Ucraina. Multe din aceste armamente nimeresc pe mâna unor grupări criminale care încearcă să se îmbogățească pe seama vânzării lor”, a explicat Carp.

Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova

De asemenea, acesta a confirmat că introducerea s-a făcut în mai multe tranșe, nu într-o singură cursă. „Despre perioada de introducere și punctul de trecere o să ofere detalii suplimentare Procuratura”.

Totodată, depozitul de unde a fost încărcată marfa în R. Moldova a fost identificat, iar în urma verificărilor nu au fost identificate alte materiale explozive.

Lilian Carp a mai confirmat că există persoane care vor fi demise în urma anchetei și a adăugat că atât investigațiile penale, cât și cele interne sunt în desfășurare.

Originea și modul de introducere a armamentului

Armele și munițiile depistate proveneau din Ucraina și au fost introduse treptat pe teritoriul Republicii Moldova, prin contrabandă. Procuratura Generală a creat un grup comun de anchetă cu instituțiile din România, desfășurând acțiuni de urmărire penală și schimb de informații și probe.

Potrivit datelor preliminare, în camionul reținut la frontieră au fost găsite 18 componente de muniție, 8 muniții complete, un lansator sol-aer și o dronă de tip „Geran 2”, dezmembrată după doborâre și fără elemente pirotehnice active.

Ancheta arată că transportul a fost realizat prin mai multe curse succesive, câte două unități de muniție fiecare, preluate dintr-un depozit neidentificat din Ucraina de la persoane necunoscute și ridicate rapid de complici odată ajunse în Republica Moldova. În acte, marfa figura ca export de „articole din metal” cu destinația Israel. Exportatorul, brokerul vamal și transportatorul au statut de învinuiți și se află în arest.

Sursa foto: Poliția Română

Asigurarea securității și prevenirea traficului ilegal

Procuratura subliniază că, potrivit probelor preliminare, nu există indicii că armele și munițiile ar proveni din depozite militare sau strategice ale Republicii Moldova, inclusiv cel de la Cobasna sau ale Armatei Naționale. Autoritățile menționează că toate instituțiile statului cooperează pentru a preveni ca astfel de arme să ajungă în traficul internațional și pentru a proteja securitatea cetățenilor.

Amintim că, în noaptea de 20 noiembrie, un camion cu remorcă de tip container, încărcat cu armanent, a fost oprit la vama Albița, în jurul orei 01:30. Șoferul, cetățean al R. Moldova, a declarat că destinația era Israel și a susținut că transporta „elemente metalice”.

Camionul a fost sigilat, iar șoferul, un cetățean moldovean din regiunea transnistreană, a fost reținut în România. Avocatul său, Alexandru Agavriloaiei, a declarat că bărbatul nu știa ce transportă.

În R. Moldova au fost reținute trei persoane - exportatorul, brokerul vamal și transportatorul, care au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit Procuraturii, armamentul descoperit a fost introdus în Republica Moldova prin contrabandă, în repetate rânduri, de un „cărăuș” care circula periodic cu un camion marfar din Ucraina.