Guvernul Bolojan: Pentru populație, ciumă, pentru multinaționale, mumă!

A început să țină de domeniul evidenței faptul că principala preocupare a Guvernului Bolojan a fost favorizarea fiscală a multinaționalelor care își desfășoară activitatea pe teritoriul României. Ca să nu existe loc de subiectivisme, să le trecem în revistă, așa cum reies ele din documentele oficiale.

După cum am mai scris, abrogarea Articolului 25.1 din Codul Fiscal la începutul lunii februarie 2026, prin OG 6/2026, a eliminat pragul de 1% până la care multinaționalele își puteau deduce cheltuielile de consultanță, management ș.a. către firma-mamă. Prin eliminarea pragului de 1%, multinaționalele vor putea să deducă sume mult mai mari cu diminuarea corespunzătoare a profitului. Multinaționalelor nu le rămâne decât întocmirea la intern a unor documentații de consultanță și management cât mai plauzibile. Semnatarii Ordonanței, Ilie Bolojan, prim-ministru și Alexandru Nazare, ministru al Finanțelor.

Prin OUG 89/2025, Guvernul Bolojan a eliminat impozitul minim pe cifra de afaceri, pentru companiile cu cifră de afaceri mai mari de 50 de milioane de euro. Astfel, s-a trecut la impozitarea exclusivă a profitului. Cum se va putea diminua profitul, vedeți mai sus. Practic, cele două ordonanțe acționează ca sumă vectorială în favoarea multinaționalelor și în detrimentul bugetului.

Ajunși aici, trebuie spus că adevărata dramă a bugetului de stat rezidă în incompetența sistemică a aparatului ANAF de control.

Prin eliminarea pragului fix de 1%, Guvernul Bolojan a forțat trecerea la standardele OECD, care presupun așa-numita „analiză funcțională”. Sună prețios, dar în realitate este o invitație la neputință pentru ANAF.

Cum a primit vechime în muncă un informator al Securității. Document CNSAS

Mirel Rădoi preia pe FCSB în play-out, deși are ofertă de 1,6 milioane de euro: Într-un fel a acceptat-o, din vară

„Analiza funcțională” înseamnă că inspectorul fiscal trebuie să demonstreze, punct cu punct, că un serviciu-consultanță de management de zeci de milioane de euro facturat de firma-mamă nu are valoare economică sau este supraevaluat. Într-o instituție în care digitalizarea este la nivel de abac cu bile de lemn, iar inspectorii cu greu reușesc să verifice adunări și scăderi pe facturi, iar fluxurile financiare complexe le sună a cuneiformă, această sarcină este una imposibilă.

De fapt, Guvernul Bolojan a înlocuit o barieră matematică clară și imposibil de sărit, pragul de 1%, cu o procedură interpretabilă, pe care funcționarul român nu o stăpânește. În fața armatelor de consultanți și avocați de top ai multinaționalelor, inspectorul ANAF este aidoma unui soldat înarmat cu praștie și bâtă într-un război electronic.

Rezultatul de anticipat este unul la mintea cocoșului. Sarcina probei s-a mutat de la multinațională la statul român. Dacă înainte firma trebuia să se justifice pentru a depăși pragul, acum ANAF-ul trebuie să facă eforturi supraomenești pentru a contesta externalizarea profitului.

În opinia mea, avem de a face cu o veritabilă cronică a unei capitulări anunțate. Guvernul știe că ANAF-ul este absolut incapabil să realizeze aceste audituri de substanță, transformând astfel controlul fiscal într-o simplă bifă birocratică pe documentații de consultanță redactate perfect plauzibil în birouri de sticlă din afara țării.

Revenind, zilele trecute, premierul Bolojan a anunțat scoaterea pe piață a așa-numitului „pachet de relansare economică”.

Pachetul conține scheme de ajutor de stat destinate proiectelor de anvergură, de peste 200 de milioane de euro. Cam cui credeți că se adresează această nouă inițiativă a Guvernului Bolojan? Ați ghicit! Multinaționalelor, în principal, pentru că doar ele și câteva firme mari românești au capacitatea de a opera cu instrumente care presupun credite fiscale și amortizare accelerată pentru utilaje.

Tot zilele trecute, același premier Bolojan a anunțat creșterea pragului de avizare a investițiilor de către Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) de la 2 milioane euro la 5 milioane euro. Foarte important, investitorii aceștia vor trece prin filtrul direct al lui Ilie Bolojan, pentru că președintele CEISD va fi Șeful Cancelariei Prim-ministrului.

Să consemnăm și un refuz. Acela prin care Ilie Bolojan a respins sistematic introducerea impozitului progresiv. Argumentul a fost că „România nu este pregătită pentru o asemenea reformă”. În fapt, menținerea cotei unice și a facilităților pentru marii contribuabili este o politică prin care povara fiscală este așezată preponderent pe consum, prin majorarea TVA-ului la 21% cu toate consecințele în cascadă.

În cvasi-unanimitate, analiștii  economici neagățați de multinaționale susțin că, în timp ce populația suportă „terapia de șoc” a austerității prin taxe mai mari pe consum, multinaționalele beneficiază de instrumente care le permit optimizarea fiscală și reducerea bazei de impozitare în România.

Astfel, populația se uită lung la prețurile afișate la rafturi în timp ce multinaționalele își freacă palmele cu gândul la profiturile pe care le vor realiza în conturile de afară.

Pe de altă parte, firmelor românești care nu-și permit consultanțe externe de optimizare a veniturilor, lipsite de acces real la pachetele de relansare economică, nu le rămâne decât să facă față unei competiții devenite neloiale din voința guvernanților. Care cum or putea. Restul vor trage obloanele. Deja, unii o fac, iar alții își mută afacerile în țări organizate deștept.

Dacă specialiștii avertizează că nota de plată a acestui dezechilibru va deveni vizibilă abia la finalul anului 2026, realitatea ne spune că, pentru economia locală, diagnosticul este deja sumbru. Guvernul Bolojan a ales să salveze marile bilanțuri corporatiste, lăsând buzunarul românului și pe micul întreprinzător să acopere, de fapt, costul acestei bunăvoințe fiscale.

Să fie limpede, cele de mai sus nu reprezintă rodul unei analize economice personale, pentru că nu am nicio competență în materie. Nu am făcut altceva decât să sintetizez cele mai importante decizii ale Guvernului Bolojan cu efecte în activitatea multinaționalelor și opiniile unor specialiști de primă mână cu privire la efectele imediate ale acestor decizii.

În privința efectelor pe termen lung, previziunile acelorași specialiști sunt mai rău decât sumbre: „În cifre, se vor vedea la sfârșitul anului 2026”. Este foarte posibil să fie prea târziu, aș adăuga eu.