De la etilotest la dosar penal. Situațiile în care rămâi fără permis sau ajungi în instanță

De la etilotest la dosar penal. Situațiile în care rămâi fără permis sau ajungi în instanță

Conducerea sub influența alcoolului se numără printre cele mai des întâlnite abateri rutiere, iar legislația aplicabilă în 2026 nu lasă loc de interpretări în astfel de situații. Chiar și valori reduse depistate în urma testării pot atrage sancțiuni importante, de la amenzi usturătoare și suspendarea permisului de conducere până la răspundere penală în cazurile mai grave.

Pragurile care îți pot suspenda permisul sau aduce dosar penal

Mulți șoferi cred că există o cantitate minimă de alcool care poate fi consumată fără consecințe, însă legea nu stabilește un prag considerat sigur pentru conducătorii auto.

În practică, orice valoare pozitivă constatată în timpul unui control rutier poate genera probleme, iar severitatea sancțiunilor depinde de rezultatul testării și de concentrația de alcool identificată.

Cum se stabilește alcoolemia

Atunci când există suspiciuni că un șofer a consumat alcool, polițiștii rutieri folosesc aparatul etilotest pentru a determina concentrația alcoolului în aerul expirat. Rezultatul afișat de aparat reprezintă primul criteriu pe baza căruia sunt luate măsurile legale.

Dacă valoarea înregistrată depășește anumite limite prevăzute de lege sau există motive pentru verificări suplimentare, conducătorul auto este transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Analiza de sânge este cea care stabilește cu exactitate nivelul alcoolemiei și poate face diferența dintre o contravenție și o infracțiune.

Șofer

Șofer. Sursa foto: Freepik

Ce sancțiuni primesc șoferii care au consumat alcool

În situațiile în care alcoolemia nu atinge pragul care transformă fapta într-o infracțiune, șoferul este sancționat contravențional. Pe lângă amendă, autoritățile dispun și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Valoarea amenzii este calculată în funcție de punctul-amendă, care reprezintă 5% din salariul minim brut pe economie. În prezent, punctul-amendă este de 202,5 lei, însă de la 1 iulie 2026 acesta va crește la 216,25 lei, odată cu majorarea salariului minim.

Ca urmare, șoferii depistați în această situație pot primi amenzi cuprinse între aproximativ 1.946 și 4.325 de lei, în funcție de sancțiunea aplicată de agentul constatator.

Când se ajunge la dosar penal

Situația devine mult mai gravă atunci când analiza probelor biologice indică o concentrație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În acest caz, fapta nu mai este considerată simplă contravenție, ci infracțiune.

Legislația prevede că persoanele care conduc un vehicul pentru care este necesar permis de conducere și au o alcoolemie peste acest prag riscă o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani sau o amendă penală, în funcție de circumstanțele stabilite de instanță.

Este important de menționat că valoarea relevantă pentru încadrarea penală este cea rezultată din analiza de sânge, nu cea indicată de aparatul etilotest în trafic.

Refuzul testării poate avea consecințe grave

Mulți conducători auto nu știu că refuzul testării poate fi sancționat chiar mai sever decât cooperarea cu autoritățile. Potrivit legislației, refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.

Astfel, un șofer care refuză atât testarea cu etilotestul, cât și recoltarea probelor de sânge riscă deschiderea unui dosar penal, indiferent de alcoolemia pe care ar fi avut-o în realitate.

Legea le oferă șoferilor posibilitatea de a solicita o nouă verificare în anumite situații. Dacă prima testare indică o valoare de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto poate cere repetarea testului.

A doua verificare trebuie efectuată după minimum 15 minute și înainte de expirarea unui interval de 20 de minute de la prima testare. În această situație, valoarea care produce efecte juridice este cea mai mică dintre cele două rezultate.

Dacă la a doua testare aparatul indică zero, șoferul nu va fi sancționat. În schimb, dacă este înregistrată orice valoare pozitivă, chiar și una foarte redusă, pot fi aplicate măsurile prevăzute de lege. În cazul în care etilotestul indică peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto va fi transportat pentru recoltarea probelor biologice.

Cum poate fi contestată sancțiunea

După întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare, șoferul are la dispoziție 15 zile pentru a formula o plângere contravențională la judecătoria competentă.

În situațiile în care fapta este încadrată ca infracțiune, cauza va fi analizată de instanță, iar persoana cercetată își va putea susține apărarea pe parcursul procesului. Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu apel, urmând ca tribunalul să pronunțe decizia definitivă.