Garsonierele din Herăstrău, mai scumpe decât o vilă în Tenerife. Prețurile au explodat
- Mădălina Sfrijan
- 26 octombrie 2025, 07:03
Garsonieră. Sursa foto: FreepikPiața imobiliară din București atinge noi recorduri. În zona Herăstrău, garsonierele ajung să coste 200.000 sau chiar 300.000 de euro, prețuri comparabile cu cele ale unei vile de lux în Tenerife, una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din lume. Bogdan Severin, manager de vânzări la Imopedia, a explicat de ce sunt atât de ridicate prețurile în această zonă a Capitalei.
Cât costă o garsonieră în zona Herăstrău
În Sectorul 1, locuințele de dimensiuni reduse continuă să se vândă la prețuri foarte ridicate. O garsonieră de 44 de metri pătrați este oferită spre vânzare la 200.000 de euro, fără TVA. În anunț, agenția imobiliară menționează că un loc de parcare în apropiere poate fi achiziționat separat cu 28.000 de euro.
În aceeași zonă, o garsonieră de 45 de metri pătrați este scoasă la vânzare pentru 300.000 de euro. Conform anunțului, viitorii proprietari se pot bucura de un finisaje de lux și de un spațiu generos.

Garsonieră de lux. Sursa foto: Freepik
Prețuri piperate pe final de 2025
Locuințe la fel de scumpe există și în alte zone di. SectorulÎn Floreasca, o garsonieră de 48 de metri pătrați, situată într-un bloc construit în 2025, este oferită spre vânzare la 199.000 de euro cu TVA. În acest preț este inclus și un loc de parcare.
Un studio situat pe Bulevardul Barbu Văcărescu, cu suprafața totală de 55 de metri pătrați, este disponibil la prețul de 220.000 de euro. Proprietatea se află la etajul 1 al unui imobil finalizat în 2022.
Prețurile mari îi descurajează pe tinerii care își doresc să devină proprietari în București. Mulți dintre ei consideră că achiziționarea unei garsoniere în oraș este un țel imposibil de atins în astfel de vremuri.
Potrivit unui anunț publicat pe o platformă imobiliară, o vilă în Tenerife, cu trei dormitoare, două băi și o terasă spațioasă, este scoasă la vânzare pentru 285.000 de euro. Prețul include și locul de parcare, iar proprietatea oferă priveliște către mare.
„Prețul ridicat al garsonierelor din zona Herăstrău este rezultatul firesc al mai multor factori care țin de caracterul exclusivist al acestei locații. În primul rând, vorbim despre una dintre zonele premium ale Capitalei, unde valoarea terenurilor este foarte mare, aspect care se reflectă direct în costurile de construcție și, implicit, în prețul final al locuințelor.
Un alt element esențial îl reprezintă lipsa proiectelor noi și cererea constant ridicată, ceea ce menține piața într-un echilibru favorabil vânzătorilor. De asemenea, suprafețele generoase, materialele și finisajele de top, precum și randamentele atractive obținute din închiriere contribuie la menținerea unor prețuri peste media pieței. Privind în perspectivă, este de așteptat ca, în anumite zone ale Bucureștiului, în noile dezvoltări rezidențiale, prețurile să nu mai coboare sub pragul de 5.000 euro/mp, pe măsură ce costurile terenurilor, ale materialelor și ale manoperei continuă să crească”, a explicat Bogdan Severin, exclusiv pentru EVZ.
Unde găsești o ieftină garsonieră din București
În zona 1 Decembrie, o garsonieră mobilată este scoasă la vânzare de proprietar pentru 20.000 de euro. Locuința se află la etajul 1 al unui bloc vechi.
În zona Cișmigiu-Brezoianu, o cameră de 12 metri pătrați se vinde cu 12.000 de euro. Proprietarul menționează că locuința are baie comună și gradul 2 de risc seismic.
O garsonieră din cartierul Rahova este disponibilă la vânzare pentru 18.000 de euro. Locuința se află la etajul 1 al unui bloc vechi și dispune de centrală termică.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.