Gafă de proporții făcută în timpul campaniei de vaccinare din Franța. 140 de pacienți au fost afectați
- Nicolae Comănescu
- 25 aprilie 2021, 07:14
O greșeală de neînțeles s-a petrecut în Franța, în timpul campaniei de imunizare. 140 de persoane au fost afectate de neatenția autortiăților.
Mare greșeală făcută de autoritățile din Franța care se ocupă cu campania națională de vaccinare. Iar această gafă s-a răsfrânt asupra a 140 de pacienți care veniseră să se imunizeze pentru a fi protejați de forme grave provocate de coronavirus. Astfel, pacienții au primit ser fiziologic în loc de vaccinul produs de Pfizer /BioNTech.
O gafă inexplicabilă făcută de autorități în campania de vaccinare
Din fericire, greșeala nu s-a răsfrânt și asupra stării de sănătate a celor care au ratat vaccinarea din cauza neatenției celor care se ocupau de această operațiune. „Marţi după-amiază, 140 de persoane au primit o injecţie numai cu ser fiziologic'” în centrul de vaccinare din Epernay, au anunțat reprezentanți ai Centrului medical universitar (CHU) din Reims (nord-est), conform Agerpres.
Serul fiziologic administrat celor 140 de persoane pregătite să se vaccineze cu Pfizer nu are consecinţe pentru sănătate, cu toate acestea, cursul vaccinării rămâne incomplet'', a explicat CHU într-un comunicat ce a fost făcut public sâmbătă.
Miercuri dimineaţă, „imediat după descoperirea incidentului (...) s-a efectuat o analiză a cauzelor care au condus la această eroare” şi „un cadru sanitar a fost însărcinat să consolideze procedurile de siguranţă preexistente'”, a indicat CHU, fără a da mai multe detalii asupra cauzei care a provocat această eroare de mari dimensiuni.
„Numărul celor care au primit măcar prima doză anti-Covid va ajunge la 14 milioane de persoane, ceea ce înseamnă un sfert din populația adultă”
Vorbind despre campania de vaccinare din Franța, prim-ministrul Jean Castex preciza: „Campania noastră de vaccinare avansează și o face bine. Până la sfârșitul săptămânii, numărul celor care au primit măcar prima doză anti-Covid va ajunge la 14 milioane de persoane, ceea ce înseamnă un sfert din populația adultă. Avem în prezent un ritm de vaccinare printre cele mai rapide din Europa care ne permite să vaccinăm aproximativ 2 milioane și jumătate de persoane pe săptămână”.