Florin Călinescu a spus ce va face la Prima TV: Acolo se va muta totul, curând

Florin Călinescu a spus ce va face la Prima TV: Acolo se va muta totul, curând Florin Călinescu. Sursa foto: Facebook

La puțin timp după ce s-a aflat că mai-marii televiziunii Prima TV l-au convins să se implice în proiectele gândite pentru relansarea postului, Florin Călinescu a dezvăluit că, printre altele, se va ocupa de „o tranziţie pe Internet″, „acolo unde se va muta totul, curând″.

În cadrul unui eveniment de promovare a grilei de toamnă, Florin Călinescu a oferit câteva indicii despre rolul său la Prima TV. Oficial, noua aventură profesională va începe pentru el la data de 19 octombrie 2021.

„Începând cu 19 octombrie, o să vedeţi ceea ce am vrut întotdeauna să fac, dar planurile vieţii sunt şi cu flux şi cu reflux”, a fost mesajul enigmatic lansat de Florin Călinescu, recent plecat de la Pro TV. De asemenea, actorul s-a reîntâlnit la acest eveniment cu Bebe Cotimanis, care a renunțat la colaborarea cu Pro TV în septembrie 2020.

„Este un grup românesc şi liber (n.r - s-a referit la grupul Clever, din care face parte şi Prima TV), lucru foarte important, în care conţinutul va fi dedicat celor care mai trăiesc în ţara asta, dar şi celor plecaţi peste hotare. O să pregătim o tranziţie, nu prea îmi dau seama cât de lină sau cât de grăbită, acolo unde se va muta totul, curând, pe Internet”, a completat Călinescu.

În stilul său binecunoscut, fostul prezentator de la Pro TV a subliniat care sunt așteptările sale de la noul proiect media în care s-a implicat. „Îmi este mai drag drumul decât destinaţia.

Am acumulat multe lucruri în aceşti ani, despre acest domeniu, şi a sosit momentul în care oamenii aceştia mi-au propus să fac acest lucru. Nu pentru că mi-au propus am venit la Prima TV.

Eram hotărât să schimb lucruri în viaţa mea pentru că atunci când nu mai văd lumină în ochii oamenilor îmi văd de drum. Acolo unde poţi începe ceva este mult mai potrivit să fii şi tu şi să clădeşti.

Când sapi o temelie e mult mai interesant”, a spus Călinescu. Amintim că el și-a anunțat despărțirea de Pro TV în acest an, la jumătatea lunii iulie.

Din 2015, actorul era implicat în emisiunea Românii au talent, în calitate de jurat. Ulterior, el a spus că „spiritul Pro nu mai există”, dar și că a devenit „consultant pentru mai multe televiziuni”.