Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de viol, a pledat nevinovat la prima înfățișare

Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de viol, a pledat nevinovat la prima înfățișareMarius Borg Høiby / sursa foto: captură video

Marius Borg Høiby, fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, a pledat nevinovat marți, 3 februarie 2026, la deschiderea procesului penal desfășurat la Tribunalul Districtual din Oslo. Acesta este acuzat de patru capete de viol, precum și de alte infracțiuni grave, într-un dosar care a atras atenția opiniei publice și a generat un interes mediatic semnificativ în Norvegia, potrivit The Guradian.

Deschiderea procesului și poziția lui Høiby

În vârstă de 29 de ani, Marius Borg Høiby a comparut în fața unei săli de judecată arhipline, unde a pledat nevinovat la toate cele patru capete de acuzare de viol formulate de procurori. Totodată, acesta a negat și acuzațiile privind abuzul în relații apropiate, precum și filmarea zonelor intime ale unor femei fără consimțământul acestora.

Procesul face parte dintr-o anchetă mai amplă, în care Høiby este judecat pentru un total de 38 de capete de acuzare, unele dintre acestea fiind deja recunoscute parțial sau integral de inculpat.

Declarațiile acuzării

Procurorul de caz, Sturla Henriksbø, a subliniat în fața instanței principiul egalității în fața legii, indiferent de statutul social sau de legăturile de familie ale persoanelor implicate.

„Inculpatul este fiul prințesei moștenitoare. Face parte din familia regală. Cu toate acestea, trebuie tratat în mod egal, la fel ca orice altă persoană acuzată de aceleași infracțiuni”, a declarat Henriksbø.

Acesta a mai precizat că legislația norvegiană permite urmărirea penală pentru infracțiuni grave chiar și în lipsa unei plângeri depuse de victimă. „Este responsabilitatea societății să urmărească penal faptele grave, indiferent dacă victima dorește sau nu acest lucru”, a adăugat procurorul.

Mărturia unei femei audiate în dosarul Høiby

Prima persoană audiată în proces, a cărei identitate este protejată prin ordin judecătoresc, a declarat că a participat în 2018 la o petrecere organizată la Skaugum, reședința oficială a prințului moștenitor al Norvegiei.

Aceasta a afirmat că a avut un contact sexual scurt cu Marius Borg Høiby, care s-a încheiat rapid, după care s-a întors la petrecere. Femeia a declarat că nu își amintește ce s-a întâmplat ulterior în acea seară.

Potrivit declarației sale, poliția a contactat-o ulterior și i-a spus că a descoperit înregistrări video pe computerul inculpatului, care ar arăta că aceasta era atinsă în timp ce se afla pe o canapea și nu se afla într-o poziție în care să își poată exprima consimțământul.

justitie Norvegia

justitie Norvegia / sursa foto: captură video

Întrebată de procuror cum se simte în sala de judecată, femeia a răspuns: „Este ultimul lucru pe care mi l-am dorit. Mi se pare incredibil de inconfortabil. Este nedrept că am fost adusă în această situație. Stau aici și tremur.”

Apărarea: prezumția de nevinovăție

Avocata apărării, Ellen Holager Andenæs, a declarat că poziția clientului său este una clară. „Punctul de plecare trebuie să fie faptul că Marius este nevinovat”, a spus aceasta.

Ea a precizat că nu acuză presupusele victime că ar fi mințit, însă a susținut că toate ar fi avut relații sexuale voluntare cu inculpatul înainte de situațiile descrise în actul de acuzare.

Høiby și-a recunoscut vinovăția pentru unele infracțiuni

Marius Borg Høiby și-a recunoscut vinovăția pentru unele infracțiuni, printre care comportament sexual ofensator, o infracțiune gravă legată de droguri și încălcarea unui ordin de restricție.

Pentru alte capete de acuzare, inclusiv vătămare corporală gravă, a pledat parțial vinovat.

Procesul este programat să dureze aproximativ șapte săptămâni și este judecat de un complet format din trei judecători.

2
1