Rolul lui Meghan Markle din „Suits” a stârnit nemulțumire și îngrijorare la Palat
- Antonia Hendrik
- 25 martie 2026, 17:06
Meghan Markle. Sursa foto: YoutubeRolul pe care l-a jucat Meghan Markle, descris ca fiind „foarte sexy”, a provocat tensiuni și îngrijorări în Familia Regală britanică. În interiorul cercurilor regale, existau temeri că imaginea publică a Ducesei de Sussex ar putea afecta imaginea tradițională a familiei, relatează Express.
Rolul „foarte sexy” din searial al lui Meghan Markle a stârnit îngrijorări la Palat
Înainte de a intra în Familia Regală, Meghan Markle și-a construit o carieră în actorie, interpretând rolul Rachel Zane în drama juridică americană Suits între 2011 și 2017. Rolul „foarte sexy” al acesteia ar fi generat îngrijorări în rândul membrilor regali, potrivit relatărilor.
Meghan a încheiat filmările cu puțin timp înainte de a se căsători cu Prințul Harry și de a se alătura oficial Familiei Regale în primăvara anului 2018. După căsătorie, Meghan a devenit mama Prințului Archie, în vârstă de șase ani, și a Prințesei Lilibet, de patru ani.
Rachel Zane rămâne cel mai notabil rol al ei din cariera de actriță. Eliza Roberts, soția co-starului ei Eric Roberts, a comentat pentru Daily Mail că „a fost foarte dificil pentru ea din cauza monarhiei” și a subliniat că rolul lui Meghan din „Suits” a fost „foarte sexy”.
Meghan a avut scene intime cu partenerul ei din film
Vorbind despre povestea de dragoste de pe ecran dintre Meghan și Patrick J. Adams, interpretul lui Michael Ross, ea a subliniat impactul scenei: „Faptul că ea a avut o relație intimă cu alt bărbat a șocat complet publicul, nu mai văzuseră niciodată așa ceva”.
Ea a remarcat și efortul depus de Meghan pentru a ajunge în acel punct al carierei: „A muncit enorm pentru a ajunge aici. A fost copleșitor. Astăzi, femeile nu mai renunță la joburile lor pentru a se căsători”.
Deși înțelege decizia lui Meghan de a se retrage din actorie, ea a punctat că fondatoarea As Ever „rămâne o tânără care trebuie să joace”.
Lăudând-o pe Meghan, a concluzionat: „Meghan este o adevărată vedetă. Din primul moment în care o vezi, radiază, are carismă. Era inevitabil să ajungă aici”.
Meghan și-a făcut revenirea în actorie în serialul „Close Personal Friends”
Meghan s-a alăturat distribuției serialului „Close Personal Friends”, alături de Jack Quaid, Lily Collins și Brie Larson. Se pare că actrița va juca o versiune a propriei persoane într-un film care urmărește poveștile a două cupluri, unul celebru și unul obișnuit.
Ea este programată să apară într-un rol cameo (apariție scurtă) și a fost văzută pentru prima dată pe platourile de filmare din Pasadena, California, încă din noiembrie.
Potrivit unei surse, Meghan a fost „foarte relaxată și fericită” pe platouri. „S-a prezentat tuturor și a fost extrem de drăguță și cu picioarele pe pământ”.
O sursă din interiorul studioului a declarat pentru The Sun că implicarea lui Meghan în proiect reprezintă „un moment important” și marchează „o revenire la ceea ce iubește cu adevărat”. „Este modul ei de a reintra treptat în industria filmului și de a redescoperi bucuria de a fi din nou pe platouri”, a mai adăugat sursa.