Produsele vegane nu trebuie să fie pe lista de cumpărături. Sursa foto: Freepik.com
Din cuprinsul articolului
În ultimii ani, consumatorii români au devenit tot mai atenți la etichetele produselor. Dorința de a susține economia locală, de a mânca sănătos și de a alege produse autentice îi determină pe mulți să caute etichete precum „Produs în România” sau „Made in România”. Însă realitatea etichetelor nu este întotdeauna ceea ce pare la prima vedere. Iată de ce și cum sunt mulți consumatori , voluntar sau nu, induși în eroare.
Pe rafturile supermarketurilor, cele mai mari litere care ne atrag atenția sunt cele care promit originea locală: „Produs în România”, „Fabricat aici” sau chiar drapelul tricolor. Pentru mulți consumatori, acestea sunt sinonime cu „autentic” și „local”. Dar realitatea este diferită.
Ceea ce scrie pe etichetă nu spune întotdeauna povestea completă a produsului, iar această discrepanță creează diferențe semnificative între percepție și realitate.
Ce spune legislația despre originea produselor
Conform legislației europene, Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, indicarea țării de origine sau a locului de proveniență este obligatorie doar dacă absența acesteia ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la originea reală a produsului. De exemplu, pentru carnea proaspătă sau congelată și alte categorii specifice, este necesar să fie afișată originea ingredientului principal sau a produsului final.
Această regulă pare corectă în teorie, dar în practică permite o zonă considerabil de gri. Un produs care este doar ambalat în România poate afișa, fără problemă, eticheta „Produs în România”, chiar dacă ingredientele principale provin din alte țări.
Contrar a ceea ce cred mulți cumpărători, expresia „Produs în România” nu garantează că ingredientele au fost cultivate sau crescute aici. Este suficient ca produsul să fie procesat sau ambalat pe teritoriul României pentru ca această formulare să apară pe etichetă.
De exemplu, uleiul de floarea-soarelui poate fi etichetat drept „Produs în România”, însă semințele pot fi importate din alte state, precum Ucraina, Ungaria sau chiar din afara Uniunii Europene. Doar procesul de presare și îmbuteliere se întâmplă în România.
Această diferență este esențială: consumatorii au tendința de a asocia originea produsului cu proveniența ingredientelor, nu doar cu locul unde a fost pus pe raft.
Percepția consumatorilor vs. realitatea etichetelor
Un sondaj realizat în România arată că aproape jumătate dintre consumatori cred că produsele etichetate ca „produse românești” trebuie să fie fabricate pe teritoriul României, iar o proporție similară consideră că și ingredientele ar trebui să fie locale.
Această percepție reflectă valorile tradiționale: românii vor produse locale, cred în economia autohtonă și doresc să știe exact de unde provin alimentele pe care le consumă. Dar, în practică, mulți se confruntă cu confuzia etichetelor care, deși sunt corecte din punct de vedere legal, nu satisfac așteptările consumatorilor privind originea reală a produselor.
Importurile și deficitele în sectorul alimentar
Situația etichetelor este strâns legată de realitatea economică a agriculturii și industriei alimentare din România. De exemplu, deficitul comerțului cu produse alimentare în România a depășit 750 de milioane de euro în doar nouă luni dintr-un an recent, cu importuri mari pentru carne, produse de panificație și preparate alimentare. În același timp, exportăm materii prime agricole, cum ar fi grâul sau semințele de floarea-soarelui, pentru a fi procesate în străinătate și apoi importate sub formă de produse finite sau semi-finite.
Această dinamică economică creează un context în care produsele etichetate drept „românești” pot fi, de fapt, construite din ingrediente care au plecat din România, au fost transformate în altă parte și apoi reintroduse pe piața locală ca produse locale.
De la etichetă vagă la certificare reală: schema DOR
Pentru a aduce claritate și a răspunde așteptărilor consumatorilor, România a introdus o schema de certificare voluntară est intitulată „De Origine România – D.O.R.”. Aceasta urmărește să ofere consumatorului o garanție clară că materia primă de bază este de origine românească și că procesul de fabricație a avut loc în România.
Schema D.O.R. impune criterii stricte pentru produsele agroalimentare care doresc să folosească această etichetă și prevede inclusiv un registru național și verificări periodice pentru conformitate. Beneficiarii acestor certificări pot afișa logoul „De Origine România – D.O.R.” pe produsele lor, oferind astfel consumatorilor un instrument real de diferențiere între produse cu adevărat locale și cele doar aparent românești.
Protecția europeană a produselor tradiționale
Pe lângă inițiativele naționale, există și scheme europene de protecție a produselor tradiționale, cum ar fi PDO (Protected Designation of Origin), PGI (Protected Geographical Indication) și TSG (Traditional Speciality Guaranteed). Aceste certificări asigură că un produs are o legătură reală cu o zonă geografică specifică sau o tradiție de producție.
România are deja peste 70 de produse înregistrate sub aceste scheme, inclusiv salamul de Sibiu, magiunul de prune de Topoloveni sau plăcinta dobrogeană, oferind exemple de produse pentru care originea și metoda de producție sunt recunoscute oficial la nivel european.
Confuzia creată de etichetele alimentare nu este doar o problemă de marketing, are implicații reale pentru economie, pentru consumator și pentru dezvoltarea agriculturii locale. Când consumatorii cred că sprijină producția românească și, de fapt, cumpără produse doar ambalate în țară, impactul economic asupra fermierilor și producătorilor locali este mai mic decât ar părea.
Educația alimentară, transparența în etichetare și utilizarea unor scheme de certificare clare sunt esențiale pentru ca românii să poată face alegeri cu adevărat informate și responsabile.
