Exclusiv. De ce se apucă oamenii de yoga, de fapt. Drumul către „spiritualitate”

Exclusiv. De ce se apucă oamenii de yoga, de fapt. Drumul către „spiritualitate”Yoga. Sursa foto Instagram

Exclusiv. Tot mai mulți oameni caută yoga și sound healing pentru a scăpa de stresul și ritmul alert al vieții urbane. Andreea și Claudiu, fondatorii Sandaya Studio din București, au spus că pentru ei aceste practici nu au început dintr-o căutare spirituală, ci dintr-o nevoie reală de liniște și echilibru.

De ce se apucă tot mai mulți oameni de yoga

„Drumul nostru spre aceste practici nu a început dintr-o căutare spirituală, ci dintr-o nevoie de liniște. Am simțit, fiecare în felul său, că ritmul vieții moderne ne îndepărta tot mai mult de esență, de respirație, de corp. Yoga a fost primul pas — am urmat cursul de instructor și a fost o revelație, o redescoperire de sine.

Apoi, sunetele au venit firesc, ca o completare — o vibrație care trece dincolo de cuvinte.

Sound Healing

Sound Healing. Sursa foto Instagram

Theta Healing-ul a venit mai întâi către Andreea și a apărut atunci când am înțeles că vindecarea nu e doar fizică, ci și energetică și emoțională. Așadar ne-am certificat amândoi și în Theta. Toate aceste practici ne-au adus acasă — în noi.”

Cei doi explică că yoga le-a oferit primul cadru de reconectare cu propriul corp și minte, iar sound healing-ul și Theta Healing-ul au venit ca extensii naturale. Pentru ei, aceste practici sunt mai mult decât exerciții fizice — sunt o formă de întoarcere la sine.

Ce beneficii are sound healing-ul

Andreea și Claudiu susțin că „sound healing”-ul este benefic pentru că vibrațiile instrumentelor precum gongurile planetare sau bolurile tibetane pătrund în corp și creează armonie.

„Sound healing-ul acționează pe toate planurile, dincolo de corp sau minte. Vibrațiile instrumentelor, precum gongurile planetare, sau bolurile tibetane, pătrund în corp și îl aduc într-o stare de armonie profundă.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Sandaya Studio (@sandaya.studio)

Pe plan fizic, relaxează sistemul nervos, echilibrează emisferele cerebrale, reduce stresul, contribuie la detoxifiere și îmbunătățește somnul. Pe plan emoțional, eliberează tensiuni, frici, sau chiar traume blocate în corp. Dar poate cel mai important beneficiu este senzația aceea de reîntregire — când simți că toate părțile tale se adună din nou în prezent, în liniște.”

Fondatorii Sandaya Studio au declarat că efectul cel mai vizibil al sound healing-ului este sentimentul de ușurare și armonie profundă. Mulți participanți simt cum tensiunile și grijile cotidiene dispar, chiar dacă pentru un timp scurt. Când vine vorba despre yoga, cei doi au explicat că pentru ei nu este doar un sport.

„Pentru noi, yoga nu este un sport. Este o formă de întoarcere acasă. Mișcarea e doar poarta. Dincolo de ea, yoga te învață să respiri conștient, să observi, să fii prezent. În timp, devine o atitudine — felul în care trăiești, cum reacționezi, cum iubești, cum alegi să te raportezi la lume. Yoga nu se termină când pleci de pe saltea, la finalul clasei. De fapt, acolo începe cu adevărat.”

Ei au spus că yoga devine un mod de viață, care se reflectă în fiecare gest, în modul în care gestionezi emoțiile și relațiile cu ceilalți.

O modă care a apărut recent în România

Despre Theta Healing, o modă care a apărut recent în România, Andreea și Claudiu spun că efectele variază de la o persoană la alta, însă sentimentul de ușurare este constant.

„Depinde în primul rând de motivul pentru care a venit și de ceea ce iese la suprafață pe parcursul ședinței. Fiecare om trăiește experiența diferit, dar ceea ce este o constantă este sentimentul de ușurare. Ca și cum cineva ar fi ridicat o povară invizibilă. Unii oameni plâng, alții zâmbesc.

Unele persoane spun că simt o căldură în corp, liniște, pace, bucurie, altele sunt bulversate, sau, dimpotrivă, pot simți o claritate neașteptată. Theta Healing-ul te duce acolo unde rațiunea nu poate ajunge — în straturile profunde ale subconștientului, unde se pot rescrie programe și elibera convingeri limitative și transformarea reală se întâmplă.”

Ei eu explicat că Theta Healing-ul ajută oamenii să se elibereze de frici sau traume ascunse și să rescrie tipare care le limitează viața.

Andreea și Claudiu au spus că practicile le-au schimbat complet viața și că au hotărât să facă studioul Sandaya și să-i ajute și pe ceilalți oameni să se relaxeze.

„Absolut totul s-a schimbat în viețile noastre, într-un mod uimitor, pentru care suntem recunoscători în fiecare zi. Ne-au schimbat felul în care privim lumea, oamenii, chiar și pe noi înșine. Am învățat să nu mai reacționăm din frică, ci să răspundem din iubire.

Am învățat că liniștea nu înseamnă absența zgomotului, ci prezența conștienței. Și că viața devine mai ușoară nu atunci când scapi de provocări, ci când le întâmpini dintr-un loc de pace.”

De ce se apuca oamenii de yoga și sound healing

Ei au spus că oamenii vin la Sandaya Studio din motive diferite: unii pentru a scăpa de stres sau insomnii, alții pentru „claritate”.

„Oamenii vin pentru motive diferite, dar rămân pentru același sentiment: întregirea. Unii vin pentru a scăpa de stres, dureri, insomnii. Alții vin pentru claritate, pentru a se regăsi, pentru o oră în care pot respira fără grabă, fără mască. Sound healing-ul și yoga devin pentru ei un ritual — un spațiu unde pot fi pur și simplu.”

Cum a apărut Sandaya Studio

Sandaya Studio s-a născut din dorința lor de a crea un loc în care oamenii să se simtă văzuți, ascultați și susținuți.

„Sandaya s-a născut dintr-un vis comun — acela de a crea un loc unde oamenii pot veni să se simtă văzuți, ascultați și susținuți. Am încercat o perioadă să găsim spații unde să ne ținem clasele, însă fie nu găseam disponibile orele pe care ni le doream, fie găseam săli de sport/dans, etc, dar cu un vibe total diferit de ceea ce ne imaginam noi.

Sandaya nu e doar un studio, ci un spațiu creat cu mult suflet și cu iubire, prin care am vrut să aducem oamenilor o oază de liniște și relaxare, chiar în inima Bucureștiului.

A crescut organic, din iubirea noastră pentru aceste practici și din dorința de a împărtăși tot ce am trăit pe propria piele. Fiecare colț din Sandaya are o poveste, fiecare sesiune e o întâlnire sinceră între suflete.”

Ei au spus că Sandaya nu este doar un spațiu de practică, ci și o comunitate, unde oamenii se regăsesc, se sprijină și cresc împreună.

„Da, și este partea cea mai frumoasă. Fie că vorbim de clienți, sau facilitatori, Sandaya nu este doar un loc, ci o energie comună — oameni cu aceleași valori și principii se regăsesc, se sprijină și cresc împreună. Aici se nasc prietenii, se împărtășesc povești, se vindecă inimi. E o comunitate în care nu trebuie să fii «mai bun» sau «mai spiritual» — e suficient să fii tu.”