EXCLUSIV! Cum NU se pregătește România de criza alimentară. Bulgarii ne-au luat fața. VIDEO

EXCLUSIV! Cum NU se pregătește România de criza alimentară. Bulgarii ne-au luat fața. VIDEO

În timp ce autoritățile din țara vecină au emis deja un pachet generos de măsuri anti-criză, Guvernul României pare să aibă cu totul alte preocupări și se face că nu aude avertismetul dat de Banca Mondială, care a anunțat oficial că va veni o criză alimentară de proporții.

În cadrul celui mai nou podcast de dezbateri politice, economice și sociale, „România lui Cristache”, lansat pe platforma video EVZ-Capital, Ionuț Cristache a prezentat cum ar fi trebuit să sune cu adevărat o știre în contextul acestor zile:

„A ieșit soarele și pe strada noastră, doamnelor și domnilor, în sfârșit facturile au scăzut, pensiile s-au mărit, impozitele scad și ele, TVA-ul la pâine scade la 0, ce să mai... ne pregătim cum se cuvine, cu un plan temeinic, pentru a lupta împotriva crizei alimentare, care va mătura lumea.” O asemenea știre ar fi un Fake News în România, dar este cât se poate de reală în Bulgaria.

Bulgarii măresc pensiile și scad prețurile la alimente, energie și carburanți

Guvernul vecinilor noștri de la sud au anunțat un pachet de măsuri care prevăd mărirea pensiilor cu 20%, eliminarea TVA la pâine și reduceri de prețuri la carburanți și energie. Invitat în cadrul emisiunii „România lui Cristache”, profesorul universitar, doctor în economie, Mircea Coșea a arătat că nu doar bulgarii au introdus acest pachet anti-criză.

Acest a adăugat că „planul bulgar este foarte mult de ceea ce s-a prezentat acum câteva zile în Italia și este foarte inspirat de cel din Spania. Este foarte complex.” În opinia profesorului, primul pas pe care România ar trebui să-l facă este să reducă prețul energiei prin orice mijloace are la dispoziție: „Dacă nu se va reduce prețul energiei, noi suntem în situația în care pierdem competitivitaea și numărul de falimente va fi foarte mare.”

„Mă aștept la aceeași criză pe care o trăim de ani și ani de zile”

Prezent în platoul podcastului „România lui Cristache”, scriitorul Florin Iaru are o variantă proprie a desfășurării iminentei crizei alimentare în țara noastră. „Ne aducem aminte de criza din 2009, la care România a luat cele mai proaste măsuri cu putință pentru că în mod normal aceea a fost o criză de supraproducție. România n-a fost niciodată într-o criză de supraproducție în istoria ei. Așa că eu nu mă aștept la o criză foarte mare în România sau, ca să fiu mai exact, mă aștept la aceeași criză pe care o trăim de ani și ani de zile.”

„România nu e pregătită și nici nu dă impresia că ar interesa-o pregătirea”

Profesorul Mircea Coșea susține că România are alte priorități pe ordinea de zi, „pentru că ce se face acum în România este o campanie de declarații politice, care nu au nimic de-a face cu ce ne așteaptă.” Economistul se referă la cel mai dezbătut subiect al momentului, introducerea impozitului progresiv, temă care a produs mari fisuri în coaliția de guvernare.

 

 

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro