Eugen Teodorovici, soluție pentru problema apei calde și a căldurii din București
- Raluca Dan
- 26 noiembrie 2025, 22:46
Eugen Teodorovici. Sursă foto: FacebookEugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe și candidat la Primăria Capitalei, a vorbit despre problemele legate de furnizarea apei calde și a căldurii în București. „Păi știi cum e? Că 5 ani a stat cineva și le-a promis”, a spus acesta, în emisiunea Hai Live cu Turcescu.
Problema apei calde din Capitală
Fostul ministru de Finanțe a afirmat că, timp de cinci ani, oamenilor li s-au făcut numeroase promisiuni, dar acestea nu au fost îndeplinite. „Avem 1.600 de blocuri astăzi fără apă”, a spus acesta.
„Căutăm împreună pe net și vom descoperi centrale care asigură pentru cel puțin 100 de apartamente partea de căldură. Apă caldă și căldură. Dacă e atât de simplu să faci și costă undeva la 15.000 de euro bucată. Sigur găsim și mai performante. Pentru două blocuri, dacă vrem, pentru un trei blocuri mai multe scări”, a spus Teodorovici.
Teodorovici: „Oare cât plătesc acei locuitori din acele 100 de apartamente în plus pe apa care se pierde în rețea”
Eugen Teodorovici afirmă că, cu ajutorul unei centrale mici instalate, locuitorii nu vor mai plăti pierderile din rețea. El a explicat că această mini-centrală poate fi integrată estetic, iar după instalare apa este direcționată în centrală și furnizată apoi în bloc.
„15.000 de euro costă centrala. Oare cât plătesc acei locuitori din acele 100 de apartamente în plus pe apa care se pierde în rețea? Pe căldura pe care nu o primesc și multe altele. Și aici spunem așa: orice bloc are intrare, apă caldă, apă rece și gazul. Perfect. Eu am nevoie de apă rece și de gaz, pe care le-ai acolo. Ai construit partea de centrală, centrala care este mică. Deci, ai creat această, să zic, mini-centrală de bloc, o faci frumos cu verde, să le placă unora gădina urbană, și din momentul acela... Intră apa în centrală, ai dat drumul la apă caldă în bloc. Deci nu plătești nici pierderea și primești și ceea ce plătești, adică apă caldă”, a explicat acesta.
El a adăugat: „Cumpără primăria, dar face și un sistem, să spunem, ca să iei imediat. Tu primărie, prima oară achiziționezi chestia asta, ca să nu stai în piață, să dai comandă și, atenție, nu e doar un singur producător, sunt mai mulți. Iar tu iei în principal blocurile care au deja aceste probleme. Și atunci, până la finalul anului viitor, putem spune foarte clar, ca și candidat de bun simț, iarna viitoare, problema apei calde și a căldurii dispar din București, rămân istorie și punct. Asta trebuie să-și asume orice candidat. Pentru că se poate face”.
Centralele de bloc, deja folosite în proiectele noi din București
Potrivit candidatului, în prezent există blocuri noi în București care folosesc acest tip de centrală, iar aceste sisteme sunt funcționale și asigură necesarul pentru întregul imobil.
„Azi în București sunt blocuri noi făcute cu acest tip de centrală de bloc. Astea sunt funcționale. Blocuri noi. Și au tot blocul, exact centrala asta. Eu foloseam astfel de centrale când aveam solarii. Făceam, cultivam flori acum în 2002 și era una 5.000 de euro o bucată”, a mai spus acesta.