Elevii români, pe podiumul Olimpiadei Internaționale de Chimie
- Ionel Sclavone
- 25 iulie 2023, 16:01
Elevii români au obținut patru medalii la Olimpiada Internațională de Chimie – IchO 2023 care s-a desfășurat în Elveția. La competiție au participat un număr de 350 de elevi, din 89 de state, inclusiv din Rusia și Belarus. Lotul României a revenit acasă cu o medalie de aur, două de argint și una de bronz.
Ediția din 2023 a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO) a fost organizată în Elveția, la Zurich, universitatea politehnică ETH Zürich. Elevii români participanți au reușit să obțină, conform rezultatelor anunțate, o medalie de aur, două de argint și una de bronz.
La competiția școlară organizată în Elveția au fost prezenți circa 350 de elevi din 89 de țări, inclusiv din Belarus și Rusia. Aceștia din urmă au participat în nume individual, ca urmare a sancțiunilor impuse acestor țări, în contextul războiului din Ucraina ca individuali.
„Subiectele au fost frumoase și este mare lucru, pentru că în alți ani sunt grele și atât. În acest an au fost și grele, și frumoase, copiii au avut ce să învețe din ele. Au fost puși să gândească și să se vadă modul în care gândesc, nu doar ce știu teoretic. Ai noștri au făcut față și părții practice, pentru că sunt bine pregătiți în laboratoarele noastre, chiar dacă într-o perioadă scurtă de timp”, a declarat profesorul academician Marius Andruh, coordonator al lotului României, pentru Edupedu.ro.
Olimpicii la chimie organică au fost pregătiți de profesoarele Matache Mihaela și Codruța Popescu de la Facultatea de Chimie a Universității din București, iar la chimie analitică pregătirea a fost asigurată de profesorul Ion Ion de la Politehnică.
Rezultatele elevilor români
Medalie de aur, la Olimpiada de la Zurich, a fost obținută de Vlad Gabriel Ristache, clasa a XII-a, de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București. Vlad Diaconescu, clasa a XII-a, de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu și Luca Mihai Rascarachi, clasa a XI-a, de la Liceul Internațional de Informatică, București, au luat medalii de argint. Iar David Alexandru Sindreștean, clasa a XI-a, de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației a obținut bronzul.
Profesori coordonatori au fost Andruh Marius, profesor universitar dr. la Academia Română și Matache Mihaela, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Chimie, Universitatea din București, după cum a relatat Ministerul Educației. Profesor observator a fost Daniela Elisabeta Bogdan, de la Colegiul Național „Sfântul Sava”, București.
„Nu a fost olimpiadă ușoară. Toți participanții au în spate perioada de pandemie în care pregătirea a fost altfel decât înainte de pandemie. Noi am simțit-o și la etapa națională și într-un fel și aici. Anul trecut performanța a fost mai bună, dar anul trecut nu am avut probă practică, așa că nu se pot compara. Ponderea este următoarea: 60% proba teoretică și 40% proba practică, ceea ce înseamnă destul de mult. Noi suntem mulțumiți pentru că într-un timp scurt am reușit să reclădim echipa olimpică. Cu alți oameni, dar am reușit să reintrăm în condiții bune de olimpiadă”, a mai declarat profesorul Andruh.